| |
Posts Tagged ‘TIFF’
05/05/2008, 16:36, adaugat de: Antoniu Costin
Nici la aceasta editie, Festivalul International de Film “Transilvania” nu se abate de la regula si ofera publicului clujean cele mai hot filme ale momentului. Una dintre sectiunile “veterane” ale TIFF-ului – Supernova – se mandreste cu peste 20 de titluri prezentate sau premiate in festivaluri de serie A. Astfel, cele mai laudate si apreciate productii din anul precedent si prima jumatate a lui 2008 sunt reunite de Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului, intr-o sectiune cu traditie, pentru spectatorii dornici sa ia pulsul cinematografiei internationale.
Selectia Supernovei cuprinde, printre multe altele, cele mai recente filme ale unor regizori consacrati precum Milos Forman (Goya’s Ghosts), Todd Haynes (I’m Not There – premii si nominalizari la Oscar, Globurile de Aur, Festivalul de la Venetia, Independent Spirits Award, BAFTA si Premiile Asociatiilor de Critici din Las Vegas, Chicago, San Diego, Toronto), Ulrich Seidl (Import Export – Selectia oficiala Competitie Cannes 2007), Gus Van Sant (Paranoid Park - Selectia oficiala Competitie Cannes 2007) sau Anton Corbijn (celebru fotograf si autor de clipuri pentru Depeche Mode, printre altii, care debuteaza in regie cu Control, prezentat si el la Cannes, anul trecut)
Pe langa palmaresul impresionant, citeva dintre aceste filme atrag si prin distributiile lor magnetice. Ingenioasa idee a lui Todd Haynes de a avea sase actori diferiti in pielea lui Bob Dylan in I’m Not There ofera publicului intalnirea cu Cate Blanchett, Christian Bale, Richard Gere, Heath Ledger, Marcus Carl Franklin si Ben Whishaw. Travestiul lui Blanchett, care seamana frapant cu Dylan, i-a adus nominalizari la premiile Oscar si BAFTA, Cupa Volpi la Venetia pentru Cea mai buna actrita si un Glob de Aur pentru Cea mai buna actrita in rol secundar.
Goya’s Ghosts afiseaza nume precum Javier Bardem, Natalie Portman si Stellan Skarsgard, iar Alexandra Maria Lara si Sam Riley, cunostinte mai vechi ale TIFF-ului, sint protagonistii din Control.
La polul opus, Gus Van Sant propune o intalnire cu actori adolescenti (majoritatea aflati la debut) - Gabe Nevis, Taylor Momsen, Lauren McKinney, Winfield Jackson, intalnire care te pune pe ganduri si te asigura ca se intrevede o noua generatie de actori, vulcanica si determinata sa se impuna rapid.
Marele castigator al Berlinalei din acest an, Tropa de elite, al brazilianului Jose Padilha va fi aratat intr-o proiectie speciala, “la pachet” cu celalalt film distins cu Ursul de Aur (pentru scurt metraj), O zi buna de plaja de Bogdan Mustata.
Ultima seara a TIFF-ului va fi dedicata lui Woody Allen. Cel mai recent film al sau, comedia neagra Cassandra’s Dream, va inchide cea de-a saptea editie a festivalului, cu povestea a doi frati (jucati de Ewan McGregor si Colin Farrell) care semneaza un pact cu consecinte dezastruoase.
Intrebarea in jurul careia se construieste intriga filmului lui Woody Allen – Cat de departe ai merge pentru a-ti implini visul? – ar putea fi aplicata si debutantului clujean Doru Lupeanu, autorul scenariului de scurtmetraj castigator la traditionalul Concurs de scenarii HBO-TIFF de la editia precedenta. Surpriza editiei din acest an este ca Fatza galbena care rade a devenit, intre timp, un film in regia lui Constantin Popescu, cu Luminița Gheorghiu si Teodor Corban in rolurile principale. O astfel de premiera merita salutata cum se cuvine, asa ca, pe 30 mai, cel mai recent film al lui Michael Haneke, Funny Games, va fi precedat de proiectia-eveniment a scurtmetrajului Fatza galbena care rade, in prezenta scenaristului Doru Lupeanu.
Related posts
cuvinte cheie: Filme, TIFF, Transilvania categorie: Stirile Zilei fara comentarii | trimite prin e-mail
| trimite pe yahoo messenger
09/04/2008, 10:21, adaugat de: admin
Trofeul Transilvania pleacă în Mexic
Aplauze. Ropote de aplauze. Celebrităţi. Ploaie de celebrităţi. Emoţii, premii şi trofee. Toate acestea, sâmbătă seara, la Teatrul Naţional din Cluj Napoca, la Închidere. La Gala de închidere TIFF 2008.
Peste 1.000 de invitaţi au aşteptat cu sufletul la gură să vadă în ce ţară pleacă trofeul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, desfăşurat la Cluj Napoca între 30 mai şi 8 iunie. Răspunsul corect este Mexic, şi asta pentru că Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro, oferit de Vodafone a fost câştigat de singurul documentar selecţionat în Competiţia TIFF 2008, filmul Shakespeare colţ cu Victor Hugo/Intimidades de Shakespeare y Victor Hugo, regizat de debutanta Yulene Olaizula. Cel mai râvnit premiu al galei a fost oferit de Catherine Deneuve, invitata de onoare a TIFF 2008, care a urcat pe scenă alături de Paul Markovits (Vodafone).
Celebra actriţă franceză a fost şi ea protagonista unui moment extrem de emoţionant. Catherine Deneuve a fost recompensată la TIFF cu Premiul pentru întreaga carieră oferit unuei personalităţi din cinematografia europeană. Invitata specială a ediţiei a şaptea a Festivalului a primit diploma si trofeul TIFF de la actriţa Maia Morgenstern. Actriţa franceză s-a declarat impresionată de publicul clujean, cu care de altfel s-a întâlnit şi înainte de Gala de Închidere TIFF, la Cinema Republica, la proiecţia specială a filmului lui André Téchiné, Vremuri schimbătoare/Les temps qui changent.
Tot un Premiu pentru Întreaga Carieră a primit la TIFF 2008 şi îndrăgita actriţă Tamara Buciuceanu Botez. Celebra „Isoscel” a primit diploma şi premiul oferit de către Banca Transilvania de la actriţa Luminiţa Gheorghiu, în ropotele de aplauze ale spectatorilor clujeni.
Minute în şir de aplauze a primit şi un actor care a făcut istorie în cinematografia românească. Talentul lui Radu Beligan şi rolurile cu care a cucerit cinefili de toate vârstele au fost recompensate de către TIFF 2008 cu un Premiu de Excelenţă, oferit de Mercedes-Benz. Radu Beligan a primit premiul de la preşedintele Traian Băsescu, care a asistat în această seară la cel mai important şi mai aşteptat moment al TIFF, Festivitatea de decernare a premiilor. Înainte de decernarea premiului Traian Băsescu l-a numit pe Radu Beligan „un adevărat patriarh al filmului si teatrului românesc”.
După ce a jurizat filmele din Competiţie, unul din membrii juriului TIFF 2008, Corneliu Porumboiu a urcat şi el pe scenă în calitate de premiant. Regizorul român a fost decorat cu ordinul Chevalier des arts et des lettres, distincţie care i-a fost înmânată de către ambasadorul Franţei, Henri Paul.
La capitolul producţii autohtone, filmele care au triumfat în acest an au fost documentarul Podul de flori al lui Thomas Ciulei (Cel mai bun lung metraj din cadrul Zilelor Filmului Românesc), (Plictis şi) Inspiraţie al regizorului Igor Cobileanski (Cel mai bun scurt metraj din Zilele Filmului Românesc). George Dorobanţu, regizorul filmului Elevator a câştigat Premiul pentru debut în cadrul aceloraşi zile dedicate producţiilor autohtone.
Zeci de alte celebrităţi au ţinut sâmbătă seara să fie alături de premianţii şi de invitaţii speciali ai ediţiei a şaptea a festivalului. Maria Popistaşu, Florin Piersic Junior, Maria Dinulescu, Valentin Teodosiu, Dorel Vişan, Mara Nicolescu, Marian Crişan cât şi un invitat surpriză al festivalului, actriţa Anca Thomas, sunt doar câţiva din cei care au urcat pe scena Galei pentru a le înmâna câştigătorilor premiile TIFF 2008.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania a bătut în acest an record după record. La ediţia care a stat sub semnul celebrului agent Bond, James Bond, au fost proiectate 200 de filme din 40 de ţări. Cinefilii au umplut zlnic, până la refuz, cele opt locaţii ale festivalului. Anul acesta, tradiţionalelor Republica, Victoria, Arta, Echinox li s-au alăturat Teatrul Naţional, Galeria Muzeului de Arta, Enigma şi, o premieră pentru România, un cinema Drive In, în parcarea de la Iulius Mall. Până vineri seara, numărul total de spectatori a fost de 35.000. Circa 2.000 de cinefili şi-au satisfăcut curiozitatea şi n-au ratat un film văzut din maşină, la ineditul Drive In.
Related posts
cuvinte cheie: film, TIFF, Transilvania categorie: 1 fara comentarii | trimite prin e-mail
| trimite pe yahoo messenger
|
|
|