Zilele Filmului Romanesc si Focus Moldova se pregatesc de Marele Start
De joi, 4 iunie, la TIFF vin 3 zile pline de Filme Romanesti.
Selectia de anul acesta este cel putin la fel de spectaculoasa ca cea de anul trecut si este compusa din 10 productii autohtone de lung metraj: Amintiri din Epoca de Aur (R. Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Razvan Marculescu, Constantin Popescu si Cristian Mungiu), Cea mai fericita fata din lume ( R. Radu Jude), Cealalta Irina (R. Andrei Gruzsniczki), Constantin si Elena (R. Andrei Dascalescu), Katalin Varga (R. Peter Strickland), Pescuit Sportiv (R. Adrian Sitaru), Politist adjectiv (R. Corneliu Porumboiu), Apocalipsa dupa soferi (R. Alexandru Solomon), Australia (R. Claudiu Mitcu), Nunti, muzici si casete video ( R. Tudor Giurgiu) si 7 scurtmetraje: 11 PM (R. Alex Sava), Bric-Brac (R. Gabriel Achim), Nunta lui Oli ( R. Tudor Jurgiu), O familie ( R. Emanuel Pirvu), Pentru el ( R. Stanca Radu), Renovare ( R. Paul Negoescu), Tarantyno ( R. Mircea Nestor).
Zilele Filmului Romanesc debuteaza joi, de la ora 10.00, la cinema Victoria, cu un program de proiectii speciale compus din cele 7 scurt metraje romanesti.
De la ora 16.30, la Universitatea Babes-Bolyai (Sala Auditorium), publicul este invitat la proiectia de gala a filmului Cealalta Irina, in prezenta regizorului Andrei Gruzsniczki si a actorilor din rolurile principale, Andi Vasluianu si Simona Popescu.
Cealalta Irina e femeia pe care Aurel incepe s-o descopere treptat, cand e deja prea tarziu. Cu ceva vreme in urma, ea plecase sa munceasca afara, pentru un viitor mai bun, care insa nu-l includea pe Aurel. Si iat-o acum intoarsa acasa, intr-un sicriu sigilat. O drama made in Romania, cu un Andi Vasluianu intr-un rol surprinzator.
De la ora 19.00, in aceeasi locatie, clujenii se pot bucura de o alta proiectie de gala, de data aceasta a filmului Katalin Varga, in regia lui Peter Strickland.
Co-productie Romania–Ungaria-Marea Britanie, Katalin Varga spune povestea unei femei care pleaca in cautarea adevaratului tata al fiului ei. Dorinta de razbunare o va duce intr-un loc in care si-a jurat, cu 11 ani in urma, ca nu va mai calca niciodata. Pelicula, distinsa cu Ursul de Argint pentru contributie artistica deosebita la Berlin 2009 si cu Marele Premiu pentru Tanara Speranta la Festivalul International de Film de la Copenhaga, va fi difuzata in prezenta regizorului Peter Strickland, a actorilor Hilda Peter si Tibor Palfy, dar si a celor doi sunetisti premiati la Berlin: Gabor Erdely si Tamasz Szekely.
Tot pe 4 iunie, sarbatorim cinematografia din Republica Moldova printr-o sectiune imaginata de TIFF anul trecut- Focus Moldova, prin proiectia a trei documentare: 800 de cai in violet (R. George «Goga» Agadjanean), Agonia surzilor (R. Ion Terguta), Tara povestilor (R. George Agadjanean) si 8 scurt metraje: Covorul (R. Otilia Babara), Discoteca se amana (R. Viorel Mardare), Fantezie feminina (R. Sergiu Ciorescu), Maria, Marioara (R. Silvia Marzenco, Stefan Babara), O poveste despre o baba (R. Emanuela Iorga), Regina Maria (R. Olga Pascari), Switch (R. Artur Erhan), Un frappe la Iasi (R. Serge Zanoaga).
Ziua dedicata filmelor din Republica Moldova se incheie la TIFF Meeting Point, cu un concert extraordinar sustinut de formatia Snails, incepand cu ora 21.30.
Sectiunea Zilele Filmului Romanesc este prezentata de Mediafax si Murfatlar Vinul. .
Partenerul media al sectiunii Zilele Filmului Romanesc este Zentiva.








