Robert Turcescu lansează la Cluj Asociaţia Studenţilor la Jurnalism din România (ASJR) la Catedra de Jurnalism
Vineri, 15 iunie, cu începere de la ora 19:30, în Amfiteatrul Woodrow Wilson al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (Str. Gen. Traian Moşoiu, nr. 71), va avea loc festivitatea de lansare a Asociaţiei Studenţilor la Jurnalism din România (www.asjr.ro).
La acţiunea de lansare oficială participă jurnalistul Robert Turcescu, Preşedinte onorific al ASJR, (Preşedinte al Societăţii Jurnaliştilor Profesionişti din România), Liviu Tofan (manager al Societăţii Jurnaliştilor Profesionişti din România) şi Bianca Pădurean (jurnalist Realitatea TV).
Asociaţiei Studenţilor la Jurnalism din România este o asociaţie studenţească la nivel naţional, care s-a născut din colaborarea studenţilor de la Catedra de Jurnalism din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cu Societatea Jurnaliştilor Profesionişti din România (SJP) condusă de jurnalistul Robert Turcescu.
Dintre obiectivele ASJR, amintim:
- Promovarea intereselor individuale şi de grup ale studenţilor
- Crearea unui grup profesionist de lobby
- Moderarea unor dezbateri cu reprezentanţii presei locale şi naţionale
- Traininguri, seminarii, şcoli de vară.
Programul va continua sâmbătă, 16 iunie, cu începere de la ora 9, în Amfiteatrul Woodrow Wilson al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, cu seminarul intitulat Tehnica interviului, ţinut de Robert Turcescu, aceasta fiind prima activitate organizată de ASJR în parteneriat cu SJP.











