PS Florentin CRIHALMEANU- Pastorala la Nasterea Domnului 2007
LA DRUM CU PASTORII,
«SA MERGEM LA BETLEHEM SA VEDEM CUVANTUL!»
SA DEVENIM MESAGERI AI SPERANTEI REGASITE
SCRISOAREA PASTORALA
a PSS Florentin CRIHALMEANU,
Episcop greco-catolic, roman unit, Eparh de Cluj-Gherla
la marita Sarbatoare a Nasterii, dupa trup, a Domnului
Dumnezeului si Mantuitorului nostru Isus Hristos
Florentin, prin harul, milostivirea si indelunga-rabdarea Atotputernicului Dumnezeu, Eparh de Cluj-Gherla, onoratului cler impreuna slujitor, cuvioaselor persoane consacrate impreuna rugatoare, iubitilor crestini greco-catolici si tuturor persoanelor de Dumnezeu iubitoare,
«Cu adevarat mare este taina dreptei credinte: Dumnezeu s-a aratat in trup, s-a indreptat in Spirit, a fost vazut de ingeri, s-a propovaduit intre neamuri,… » (1Tim 3,16).
Iubiti credinciosi,
Perioada sfintelor sarbatori a Nasterii Domnului nostru Isus Hristos este in fiecare an, pentru noi, un prilej de a reinnoi speranta si bucuria trairii credintei noastre crestine.
„Criza actuala a credintei este, in esenta, o criza a sperantei crestine”, ne spune Pontiful Roman, Benedict al XVI-lea in recentul document despre speranta crestina, „Spe salvi” (Sp.S. 17). Deci criza religiozitatii actuale in cadrul marii familii crestine europene este, de fapt, datorata lipsei sperantei care motiveaza credinta crestina. Depinde de noi daca reusim sa facem sa renasca speranta in sufletele noastre, care sa fundamenteze credinta noastra, orientand intreaga noastra viata spre viata vesnica.
In acest sens ne pot ajuta Sarbatorile Anului Liturgic crestin daca sunt traite la adevarata lor valoare spirituala si, in mod particular, marita Sarbatoare a Nasterii Domnului. Cum vom petrece aceasta sarbatoare? Va trece ca o zi oarecare? Ne vom preocupa mai mult de pregatiri materiale, decat de impodobirea sufletului nostru? Va fi doar o uimire trecatoare si mai multa distractie, ce nu ne va scoate din cercul vicios al cotidianului vietii? Depinde doar de noi.
De aceea, va invit sa lasam pentru cateva zile preocuparile, «oile» noastre si sa pornim la drum impreuna cu pastorii de la Betlehem, pentru a intalni Cuvantul intrupat. Dupa ce ne vom impartasi din bucuria lor, sa impartasim si noi la randul nostru bucuria de a fi intalnit Cuvantul si speranta care motiveaza credinta noastra crestina.
Ne vom folosi, in itinerarul spiritual, de Cuvantul Domnului din Evanghelia de la Luca (2,1-20), precum si de cateva idei din documentele recente ale Magisteriului Bisericii catolice: «Spe Salvi» (Sp.S.) - enciclica Sf. Parinte Papa Benedict al XVI-lea despre speranta crestina si «Nota doctrinara despre evanghelizare» (N.D.E.).
Evenimentul Nasterii dupa trup a Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Isus Hristos, ne este prezentat de trei ori in cadrul acestui fragment. Mai intai ca si eveniment istoric incadrat in timp, apoi ca si o veste adresata pastorilor din partea unui mesager divin si in al treilea rand ca o experienta de credinta, o intalnire personala pe care pastorii au avut-o la vederea Cuvantului intrupat. La acestea trebuie sa adaugam, in fiecare an experienta de credinta a intalnirii noastre personale cu acest Prunc nascut in iesle, care poate conferi o noua speranta si o noua orientare vietii noastre.
Va invit sa incercam spiritual sa imbracam haina pastorilor si sa ramanem impreuna cu ei, sa privim ceea ce privesc ei si sa traim ceea ce traiesc ei. Sa devenim pentru cateva momente pastori. De fapt, daca ne gandim bine, suntem fiecare dintre noi pastori spirituali ai sufletelor noastre. De aceea, sa parcurgem impreuna cu ei drumul sperantei regasite.
1. „Nu va temeti, astazi vi s-a nascut Mantuitor, care este Hristos, Domnul” (cfr. Lc 2,10.11).
Pastorii, noaptea pe camp, risipiti, pazesc oile. Unii stau in pesteri adapostindu-se, altii in jurul unui foc, incalzindu-se. O lumina orbitoare ii invaluie in plina noapte si un glas limpede rasuna in auzul lor: „Nu va temeti! Va binevestesc voua bucurie mare pentru intregul popor: vi s-a nascut voua astazi Mantuitor, care este Hristos Domnul,…» (Lc 2,10-11).
Pastorii sunt cutremurati de lumina stralucitoare a slavei Domnului in care mesagerul divin i-a invaluit.
Atat prezenta ingerului cat si stralucirea maririi Domnului, sunt semnele revelatiei divine. La intalnirea cu divinitatea omul se vede asa cum este: in toata splendoarea nimicniciei sale si are tendinta justificata de a se ascunde, de a se inchide interior, de a fugi.
«Nu va temeti!» - este o invitatie la deschidere sufleteasca pentru a putea primi mesajul divin, vestea cea buna. Apoi ingerul transmite un eveniment prezent, care va fi prilej de bucurie pentru intreaga omenire.
Astazi Cel Preainalt patrunde ca si om in istoria propriei creatii, se reduce la nivelul timpului si spatiului uman, facandu-se intru toate partas oamenilor.
Astazi - indica un moment de implinire si un moment de inceput. Toata istoria Poporului lui Dumnezeu de pana acum a constituit de fapt o lunga pregatire pentru momentul plinirii vremurilor, asa cum citim in Epistola catre Evrei: „Dupa ce Dumnezeu odinioara, in multe randuri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci, in zilele mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul, pe care l-a pus mostenitor a toate si prin care a facut si veacurile;” (Evr 1,1-2).
Astazi toate profetiile si asteptarile Poporului lui Dumnezeu se vad implinite. Astfel, Dumnezeu arata ca profetiile Vechiului Testament sunt o lectura prefigurativa de dincolo de timp, a Celui care cunoaste trecutul, prezentul si viitorul, locuind intr-un continuu prezent (cfr. Evr 13,8). Cuvantul lui Dumnezeu devine realitate in istoria umana, pentru ca Dumnezeu implineste intotdeauna Cuvantul Sau. „Precum se coboara ploaia si zapada din cer si nu se mai intoarce pana nu adapa pamantul si-l face de rasare si rodeste (…) asa va fi cuvantul Meu care iese din gura Mea; el nu se intoarce catre Mine fara sa dea rod, ci el face voia Mea si isi indeplineste rostul lui.” (Is 55,10.11).
Astazi, vesteste ingerul, „vi s-a nascut Mantuitor, care este Hristos Domnul” (cfr. Lc 2,11), pentru voi care erati in asteptare, pentru voi care nu v-ati pierdut speranta si increderea in Dumnezeu, pentru voi care credeti acum in Cuvantul Sau transmis prin Scripturi.
Cine este Acest Mantuitor? Le spune tot mesagerul divin: este Hristos Domnul. Sunt trei titluri alaturate: Mantuitor, Hristos si Domnul, care impreuneaza deopotriva sperantele credinciosilor si a necredinciosilor din vremea aceea. Unii asteptau pe Mesia – eliberatorul religios, altii asteptau si ei un domn – eliberatorul politic de sub dominatia romana.
Cine sunt destinatarii acestei bune-vestiri? Nu sunt nici carturarii, nici invatatii poporului, nici arhiereii, nici preotii iudei, nu sunt imparati sau conducatori ai destinelor neamurilor, ci sunt simpli pastori. O categorie de oameni analfabeti, nomazi, traind in grupuri mici sau solitari, in saracie, uneori dispretuiti sau marginalizati. Fiecare cu gandurile si grijile sale legate de familie, de turma ce o are de pastorit, de nesiguranta zilnica in care traiesc, de neamul si poporul din care fac parte. Asuprirea romana care ii apasa pe de-o parte, rabinii si carturarii cu invataturile lor despre Mesia-Eliberatorul, pe de-alta parte. Dar oare va veni cu adevarat? - se intreaba ingandurati. Oare cand va veni? Nu este oare destula saracie, nedreptate si violenta in lume, de ce nu intervine Dumnezeu pentru Poporul Sau? Isi doresc cu totii o viata mai buna, mai sigura, mai linistita, eliberata de orice motiv de ingrijorare. Acestor oameni simpli, neinvatati, care traiau apasati de necazurile, dificultatile si pacatele lor, Dumnezeu doreste sa le descopere mesajul mantuirii, mesajul bucuriei si sa-i transforme in mesageri ai sperantei.
Chiar daca acesti simpli pastori asteptau mai degraba un eliberator de sub jugul asupririi romane, vestea din Noaptea Sfanta le va schimba mentalitatea si intreaga viata.
Astazi aceasta nastere reprezinta inceputul istoriei mantuirii neamului omenesc. Este vestea buna ce va orienta, de acum inainte, intreaga istorie a omenirii spre Mantuire, conferindu-i un sens: spre fericirea vietii vesnice.
Acesta va fi motivul bucuriei in credinta a intregului popor: eliberarea, mantuirea si speranta care devine o realitate.
Aceeasi veste trebuie sa o primim si noi astazi in sufletele noastre si sa ne lasam patrunsi de uimire, sa ne oprim, sa lasam pentru un moment «oile noastre» si sa meditam asupra evenimentului Nasterii Mantuitorului.
Astazi ne rasuna si noua glasul ingeresc, scotandu-ne din monotonia cotidiana, din noianul de preocupari si griji lumesti, fiindca mesajul divin nu se adreseaza numai celor din trecut. Oriunde este vestit, ascultat si primit astazi acest Cuvant, devine viu si lucrator (cfr. Evr 4,12) in sufletele deschise mesajului ceresc.
2. „Marire intru cele de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire” (Lc 2,14).
Pastorii infricosati de aparitia ingereasca asculta cuvantul mesagerului divin. Dar, pe cand credeau ca totul s-a-ncheiat, deodata pare ca cerurile se deschid ca o cortina ce se trage lin si, din inalt, rasuna un cor ingeresc sublim: „Intru cele de sus in cer lui Dumnezeu marire si pe pamant pace intre oameni bunavoire!” (cfr. Lc 2,14).
Sunt mii si mii ostirile ceresti ce lauda pe Domnul in cantari ingeresti. Astfel, pastorii devin pentru o clipa participanti la Liturgia cereasca. Pare ca cerul a coborat pe pamant si creatiunea-ntreaga e-n lauda si cant. O pregustare a fericirii ceresti pe pamant, o contemplare a imnului de adoratie ce neintrerupt se-aduce Celui Preainalt. Acum se poate spune, cu drept cuvant, «precum in cer asa si pe pamant».
Imnul cantat de multimea corurilor divine este o lauda adusa lui Dumnezeu si o revelatie ce dezvaluie oamenilor divinitatea Pruncului nascut in pestera din Betlehem. Corurile ingeresti canta marire lui Dumnezeu pentru minunatul plan al mantuirii realizat prin Fiul intrupat si intrat in istoria omenirii pentru a aduce pacea.
Cine ar putea aduce in acelasi timp marire intru cele de sus lui Dumnezeu si oamenilor de pe pamant pace si bunavoire? Cine Altul daca nu Fiul intaiul-nascut al Tatalui ceresc, „Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, Lumina din Lumina, nascut iar nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal” (Simbolul credintei). De aceea, unicul eveniment care poate conferi un sens acestui imn ceresc este Nasterea Domnului nostru Isus Hristos, speranta vie a vietii crestine, ce ofera tuturor o directie clara spre fericirea vietii vesnice. „Iar cand bunatatea si iubirea de oameni a Mantuitorului nostru Dumnezeu s-a aratat, El ne-a mantuit, nu din faptele cele intru dreptate savarsite de noi, ci dupa a Lui indurare (…), ca indreptandu-ne prin harul Lui, sa ne facem, dupa speranta, mostenitorii vietii celei vesnice” (Tit 3,4-5.7). Hristos este „Lumina spre descoperirea neamurilor si marirea Poporului Sau Israel” (cfr. Lc 2,32), Cel prin care Dumnezeu restabileste pacea cu oamenii in lume: „Caci in El a binevoit (Dumnezeu) sa salasluiasca toata plinirea. Si printr-Insul toate cu Sine sa le impace, fie cele de pe pamant, fie cele din ceruri, facand pace prin El,…” (Col 1, 19-20).
Marele mister al Nasterii Domnului nostru Isus Hristos, marcheaza inceputul Noii Aliante cu Dumnezeu, un timp al pacii ce conduce pe o noua Cale in Adevar, spre Viata. „Viata in totalitatea ei, este relatie cu Acela care este Izvorul vietii. Daca suntem in relatie cu Acela care nu moare, care este Viata insasi si Iubirea insasi, atunci suntem in viata.” (Sp.S. 27). Cuvantul vietii – „Rasaritul cel de sus”, a venit intre noi, oamenii, sa lumineze pe cei aflati inca in intunericul disperarii si al umbrei mortii pacatului si sa indrepte pasii nostri pe calea pacii (cfr. Lc 1, 77-79).
«Marire intru cele de sus lui Dumnezeu» - este lauda si adoratia ce se cuvin intotdeauna si in primul rand Domnului-Dumnezeu. «Pe pamant pace, intre oameni bunavoire», continua imnul ingeresc. Pacea este idealul dorit de Creator, care insa are nevoie de bunavointa oamenilor, pe care El i-a creat, pentru a lucra si a pazi gradina Edenului (cfr. Gen 2,15). Pentru ca pacea cereasca sa se poata revarsa pe pamant este nevoie ca oamenii sa doreasca pacea. Nu poate fi pace pe pamant, cata vreme nu este pace intre oameni, iar intre oameni nu poate fi pace cata vreme fiecare om nu are pace in sufletul sau. Nimeni nu poate avea pace in propriul suflet daca nu este mai intai in pace cu Dumnezeu. Caci de la Dumnezeu vine harul pacii, El este Izvorul pacii care ne sfinteste pe noi in mod desavarsit si in intregime: spiritul, sufletul si trupul nostru (cfr. 1Tes 5,23).
De aceea Biserica, in imnografia bizantina, repeta zilnic de mai multe ori la diferite momente de rugaciune acest imn ceresc (la slujba Utreniei, Doxologii, Dupacinar, etc.)
Pastorii contempla cetele ingeresti inaltandu-se la cer si inteleg ca au primit un har divin. Pentru o clipa li s-au deschis «ochii sufletelor» spre o aratare cereasca. Ingerii se aflau deja acolo in jurul lor, dar ei nu au avut decat pentru un moment lumina revelatiei spre a participa la Liturgia cereasca. Viziunea ingereasca a Liturghiei ceresti misca sufletele si ii scoate din cotidianul vietii lor, le deschide o poarta de intelegere spre o alta dimensiune transcendenta, supranaturala. Ei inteleg astfel ca Dumnezeu este prezent in viata oamenilor, chiar daca de multe ori nu au «ochii sufletului» deschisi spre Divinitate. El ramane mereu «Emanuel» - Dumnezeu cu noi (cfr. Mt 1,23).
”Sa mergem (…) sa vedem cuvantul acesta ce s-a facut…” (Lc 2,15), spun pastorii unii altora. Mesajul divin construieste comuniunea, aduna pe cei risipiti, ii uneste si ii orienteaza spre implinirea unui ideal comun.
Ei au ascultat cuvantul, l-au primit, l-au inteles si acum doresc sa-l intalneasca. Doresc o intalnire personala cu acest Cuvant divin prin care Dumnezeu devine prezent in istoria neamului omenesc.
Pastorii vor sa vada cuvantul ascultat - Cuvantul lui Dumnezeu Intrupat, o prezenta divina vie, lucratoare, ce poate deschide «ochii sufletului» lor. Sa ne amintim de Cuvantul lui Dumnezeu adresat lui Moise pe Muntele Sinai, atunci cand tot poporul cutremurat privind, vedea fulgere si tunete, (cfr. Ex 20,18), caci Cuvantul lui Dumnezeu nu este lipsit de putere (cfr. Lc 1,37).
Vestea ingereasca si viziunea Liturghiei ceresti re-orienteaza intreaga viata a pastorilor si ii determina sa actioneze, atrasi de dorinta de a vedea Cuvantul intrupat in viata lor.
De-acum inainte viata lor are o clara orientare, se inscrie pe linia Planului divin de Mantuire. Ei vor fi primii mesageri ai sperantei mantuirii intre oameni. Primii purtatori ai vestii celei bune, adevarati evanghelizatori care se pun in slujba vestirii cuvantului (cfr. N.D.E. 2). Ei vor vesti bucuria Nasterii Domnului, aducand marire lui Dumnezeu si pace oamenilor, ce cu bunavointa vor primi vestea sperantei manturirii neamului omenesc.
3. „Vazandu-L, au vestit cuvantul grait lor despre acest Copil” (Lc 2,17)
Din mesajul ingerului, pastorii au inteles rolul pe care il au si au plecat indata, in graba, la drum. Condusi de mesajul primit au venit in cautarea Pruncului divin. Ajungand, pastorii au ingenunchiat sa-L vada mai bine pe Noul-nascut in iesle asezat. L-au vazut, L-au adorat si in acea liniste contemplativa, alaturi de Maria si Iosif, invaluiti in aceeasi stralucire a harului ceresc, miracolul s-a intamplat. Au fost atinsi de lumina adevarului divin ce le-a dat o noua speranta. Astfel a incoltit in sufletele lor dorinta de a vesti cu bucurie cele auzite si vazute.
Oare cat timp au stat pastorii in adoratie langa ieslea invaluita in stralucirea divinitatii Omului-Dumnezeu? Textele Evangheliilor nu precizeaza, este un timp care are o alta dimensiune, ce scapa perceptiei umane: „Ca o mie de ani inaintea ochilor Tai sunt ca ziua de ieri, care a trecut si ca straja noptii/ Nimicnicie vor fi anii lor; dimineata ca iarba va trece.” (Ps 89, 4-5). Un singur cuvant: «Vazandu-L», descrie momentul intalnirii cu Pruncul divin. Este momentul revelatiei supreme, intalnirea personala cu Insusi Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, Mantuitorul.
In adoratie, ei vad si se lasa vazuti la randul lor. Incearca sa patrunda si sunt patrunsi la randul lor… «Ochii sufletelor» se deschid spre adevarul divin.
De la nivelul intelegerii rationale (mesajul ingeresc), la nivelul credintei si al sperantei (pornesc sa vada), prin rugaciune si adoratie (vazandu-L), sunt patrunsi de marea bucurie a adevarului descoperit: Acesta este Semnul oferit de ingeri: Pruncul in iesle culcat este Mantuitorul, Hristos Domnul, Dumnezeu adevarat. Este vestea bucuriei care acum cuprinde sufletele lor si ii transforma din adoratori in vestitori ai Cuvantului divin. Au primit bucuria, o traiesc in suflete si apoi doresc sa o impartaseasca tuturor. Astfel, ei insisi devin mesageri ai unei noi sperante in lume. Doresc sa raspandeasca vestea buna primita pentru a reda oamenilor speranta mantuirii.
«Si toti cati auzeau se mirau de cele spuse lor de catre pastori» (Lc 2, 18).
Departe de a se ridica degraba si a merge sa vada cuvantul spus lor, asa cum pastorii facusera, oamenii se mira, sunt tulburati. Pentru o clipa ei asculta, raman uimiti, surprinsi, nedumeriti in fata celor spuse de catre pastori, dar apoi isi reiau nepasatori activitatea si preocuparile cotidiene. Deci au fost oameni care, auzind vestea pastoreasca a bucuriei, nu au fost miscati sufleteste. Au fost si oameni care au primit cu tulburare si manie aceasta veste (Irod, cfr. Mt 2,3.16). Au fost multi si cei care nu au aflat vestea bucuriei si nu au stiut ca Mantuitorul s-a nascut Prunc intr-o pestera in Betlehem.
Atunci cu ei ce se va intampla? – ne intrebam. Oare va mai trimite Dumnezeu inca o data pe ingerul Sau si pentru fiecare dintre acestia? Cu siguranta, nu! Pastorii sunt acum mesageri ai bunei vestiri divine, mesageri ai sperantei mantuirii, mesageri ai bucuriei vietii cu o directie clara: spre mantuire. Ceilalti oameni pe care ii vor intalni sunt liberi sa asculte sau nu, sa creada sau nu, sa doreasca sa vada, sa intalneasca acest cuvant sau nu. Sunt liberi sa primeasca acest cuvant sau sa ramana doar uimiti, surprinsi pentru cateva clipe de el, fara insa a se produce vreo schimbare in viata lor.
Dumnezeu s-a folosit de acesti simpli pastori sa raspandeasca vestea in vremea lor. Oare noi astazi suntem capabili sa redam speranta sufletelor noastre? Cum ar trebui sa procedam? Pastorii au devenit mesageri ai sperantei prin vestirea Cuvantului auzit si vazut. Preasfanta Fecioara Maria insa, este un permanent mesager al sperantei, prin trairea si implinirea Cuvantului.
Pentru noi, crestinii de astazi, modelul prin excelenta al credinciosului fidel Cuvantului lui Dumnezeu este Preasfanta Fecioara Maria: „Maria pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa” (Lc 2,19). Nu se spune ca pricepea tot ce se intampla si intelegea toate cuvintele ce i se spuneau despre Pruncul divin, dar se subliniaza bunavointa de a asculta, a retine si a medita cuvintele divine, chiar si fara a le intelege la momentul respectiv. Ea pastreaza ca pe o comoara pretioasa aceste cuvinte in intimitatea inimii, a sufletului ei. „Unde este comoara voastra acolo va fi si inima voastra” (Lc 12,34).
Maria ofera modelul credinciosului care, din Cuvantul lui Dumnezeu si-a facut comoara, tezaurul intregii vieti. Unica fiinta creata care a purtat Cuvantul creator in sanul ei, oferindu-si propriul trup, l-a purtat in mintea ei oferindu-si inteligenta si ratiunea, l-a purtat in sufletul ei oferindu-si afectele, sentimentele. Trup, minte si suflet puse in slujba lui Dumnezeu, - «Iata slujitoarea Domnului» (Lc 1,38a), inteligenta, ratiunea, vointa, sentimentele si actiunile conforme Vointei divine, - «fie mie dupa Cuvantul tau» (Lc 1,38b).
Fecioara Maria este „Mama Sperantei” ne spune Sfantul Parinte (Sp.S. 50), pentru ca ea, desi nu a scris tratate teologice si nici nu a tinut conferinte de inalta spiritualitate, a predicat prin exemplul trairii, invatandu-ne sa credem, sa speram si sa iubim asemenea ei. O viata modesta, dar plina de speranta, o viata smerita dar plina de credinta, o viata supusa dar plina de iubire.
Ea a stat in genunchi in liniste adoranta, langa ieslea din pestera rece si intunecata, privindu-si Fiul Prunc in care, plina de speranta si credinta, vedea pe Dumnezeu, Mantuitorul intregii omeniri. Tot ea a stat ingenunchiata in suferinta adoranta sub Cruce, la ceasul intunericului patimirii, privind inlacrimata Fiul Rastignit, in care cu aceeasi tarie a sperantei si a credintei vedea pe Dumnezeu, Invierea si Viata tuturor.
Sa reluam itinerarul spiritual pe care l-au parcurs pastorii. Au auzit vestea ingereasca ce i-a tulburat, au ascultat cuvantul divin, au crezut in semnul revelat si au pornit la drum, orientati spre intalnirea cu Pruncul nou-nascut. Pastorii au vazut Cuvantul in care au sperat si L-au adorat. Cu bucurie in suflet, ei au plecat sa vesteasca tuturor ceea ce au vazut. Ei devin astfel continuatorii misiunii mesagerilor divini, adevarati mesageri ai sperantei in lume.
Acelasi itinerar trebuie sa-l urmam si noi ca si crestini botezati, deoarece misiunea principala a Bisericii si a fiecaruia dintre noi este aceea de a predica Vestea cea Buna a mantuirii, prin Hristos, intregii omeniri. Aceasta evanghelizare inseamna nu numai a invata o doctrina, dar mai cu seama a-L vesti pe Domnul Isus Hristos, prin cuvant si fapta, adica a deveni instrumente ale prezentei si actiunii Sale in lume (cfr. N.D.E. 2).
Marile sarbatori crestine reprezinta ocazii de a ne reaminti ca am primit Cuvantul divin. Avem in bibliotecile noastre Sfanta Scriptura, dar de cate ori ne facem timp sa o citim cu atentie? Cum incercam sa interiorizam si sa intrupam in viata noastra Cuvantul citit sau ascultat in Biserica? Participam cu evlavie si speranta la viata Bisericii, la Sfanta Liturghie? Ne facem timp pentru a intalni Cuvantul divin prin rugaciunea noastra personala? Cum vestim Cuvantul ascultat prin trairea noastra crestina in lume? Suntem noi adevarati mesageri ai sperantei crestine in lume?
Cu alte cuvinte Sfantul Parinte ne intreaba: „Credinta crestina este si pentru noi, astazi, o speranta care transforma si sustine viata noastra?” (Sp.S. 10).
Iubiti credinciosi, pastori ai sufletelor voastre, itinerarul vietii noastre spirituale continua. Viata noastra este un pelerinaj ce trebuie sa se orienteze, prin Cuvantul intrupat, spre Mantuire, spre Viata vesnica. De aceea, la lumina exemplului drumului spiritual al pastorilor, ne putem intreba acum spre ce sau spre cine se orienteaza viata noastra? De asemenea, sa ne intrebam ce sau cine orienteaza viata noastra spre scopul ei? Ne straduim sa urmam exemplul pastorilor, mesageri ai sperantei in lume si a Preasfintei Fecioare Maria, „Mama Sperantei”?
Ca si «pastori» suntem responsabili nu numai de sufletele noastre, dar si de familiile si comunitatile noastre. Sa construim adevarate comunitati care sa constituie semne de speranta in lume, faruri luminoase care sa ajute pe cei dezorientati pe marea involburata a lumii acesteia sa regaseasca drumul, Calea spre Betlehemul spiritual, si astfel Hristos, Domnul, sa renasca in viata lor.
Iubiti credinciosi,
Dumnezeu intervine brusc in viata pastorilor, le ofera un cuvant, un semn si o speranta. Ei se supun Cuvantului si orienteaza viata lor dupa Vointa divina. Aud si vad implinirea mesajului divin revelat, apoi, preamarind si laudand pe Dumnezeu se reintorc la «oile lor».
Oare s-a schimbat ceva in lume? A devenit lumea mai putin violenta? S-au rezolvat multiplele lor probleme? Cu siguranta, NU! Dar pastorii au invatat sa priveasca si lumea cu violenta ei si problemele lor, cu o alta atitudine interioara. Prin intalnirea cu Pruncul divin au dobandit pacea si bucuria in sufletele lor, astfel totul primeste un sens, o orientare spre o speranta viitoare. De-acum inainte vor fi mesageri ai pacii si ai bucuriei, preamarind si laudand pe Dumnezeu.
Isus nu a adus in lume un mesaj al unei revolutii sociale, nu s-a angajat intr-o lupta de eliberare politica, ci El a adus o intalnire cu Dumnezeul cel viu, o speranta care a transformat viata si lumea din interior, chiar daca structurile externe au ramas nemodificate (cfr. Sp.S. 4).
Patrunsi de bucuria Cuvantului ascultat, sa-L lasam sa lucreze in sufletele noastre si, astfel, sa renasca pacea prezentei lui Hristos in viata noastra. Sa devenim oameni de bunavointa, sa-L preamarim si sa-L laudam cu suflet curat si asemenea corurilor ingeresti sa aducem marire intru cele de sus lui Dumnezeu, iar pe pamant pace si bunavoire.
Asa cum sta bine romanului la ceas de sarbatoare, sa-ncheiem cu o urare ramasa de la batranii colindatori de pe plaiurile noastre transilvane:
«Acest praznic luminat / Noi cu drag l-am asteptat / S-auzim ingeri cantand / Magi cu stea calatorind / Ingerii aduc veste buna / La tot neamu’ dimpreuna /
Pacurari sunteti si Dumneavoastra / Ce sunteti de vita noastra / Faceti bine si iertati / Vorba nu ni-o-mputati / Ca sa fie de folos / Nasterea lui Hristos!» (Bocse M.- Mihaiu L., Colinde stravechi de pe Valea Somesului, sec. XIX)
Acum, cand celebram pentru intaia oara Sarbatoarea Nasterii Domnului nostru Isus Hristos in cadrul Uniunii Europene, avem un motiv in plus sa vestim cu bucurie mesajul de credinta, pentru a reda familiei europene bucuria sperantei crestine. Asa cum ne invita Sfantul Apostol Pavel, «Bucurati-va pururea intru Domnul. Si iarasi zic: Bucurati-va.» (Filip 4,4), Va doresc tuturor sa traiti crestineste din plin bucuria sperantei in credinta a Sfintelor zile de sarbatori si sa vestiti tuturor: „astazi vi s-a nascut voua Mantuitor!”.
«Insusi Dumnezeul pacii sa va sfinteasca pe voi desavarsit, si intreg spiritul vostru, si sufletul, si trupul sa se pazeasca, fara de prihana, intru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.» (1Tes 5,23)
Arhiereasca binecuvantare si crestineasca imbratisare, la ceas de marita si luminata sarbatoare,
† Florentin
Episcop de Cluj-Gherla
Data in Cluj-Napoca, din resedinta episcopala, la Marea Sarbatoare a Nasterii Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Isus Hristos dupa trup, in Anul Domnului 2007, al 307-lea de la Sfanta Unire cu Biserica Romei, al 155-lea de la intemeierea Eparhiei de Gherla, al 78-lea de la schimbarea sediului episcopal la Cluj, al treilea de la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie Majora a Bisericii noastre si in al treilea an de pontificat al Sf. Parinte Papa Benedict al XVI-lea, al treilea an al Pf. Parinte Arhiepiscop Lucian in tronul Arhiepiscopiei Majore de Fagaras si Alba-Iulia la Blaj, al 11-lea an al episcopatului nostru si al 6-lea in tronul arhieresc al Eparhiei de Cluj-Gherla.
