Stirile Zilei

PSD Cluj acuza: “S-a refacut Alianta PNL-PD impotriva pensionarilor”!

19/06/2007, 18:34, adaugat de: Antoniu Costin

 

PSD Cluj acuza PNL si PD de refacerea Aliantei DA atunci cand vine vorba de a nu sustine acte normative ce propun masuri sociale de care sa beneficieze pensionarii. Social-democratii clujeni sunt nemultumiti de amanarea dezbaterilor din Parlament referitoare la adoptarea legilii privind cresterea pensiilor. PSD Cluj afirma ca amanarea dezbaterii acestei propuneri de lege, a fost sustinuta de fostii parteneri liberali si democrati. Organizatia social-democratilor clujeni propunea cresterea punctului de pensie de la 31 la 45 la suta, dublarea pensiei pentru cei din mediul rural, cresterea pensiei minime garantate la 165 de lei. PSD Cluj sustine ca necesara adoptarea unui astfel de act normativ atat timp cat 20 la suta dintre pensionari au o pensie sub 200 de lei iar 50 la suta sub 360 de lei. Motivatia amanarii dezbaterii acestui act a fost ca in Parlament nu erau prezenti nici Ministrul de Finante si nici cel al Muncii, fiind de fata doar secretarii de stat, sugerandu-se totodata ca ar exista probleme din punct de vedere al bugetului. In replica PSD sustine ca au fost evidentiate sursele de finantare in acest sens.

Related posts

Soferii nu vor mai astepta la “cozi” la RAR!

19/06/2007, 18:31, adaugat de: Antoniu Costin

 

Registrul Auto Roman(RAR) a intrat in linie dreapta. Proprietarii de masini nu mai sunt nevoiti sa stea la cozi interminabile pentru ca autoturismele lor sa fie verificate. Acum totul merge ca pe roate. Prefectul Alin Tise sustine ca de acum inainte soferii vor sta la verificarea tehnica a masinii intre 6 si 10 minute si aproximativ o ora pentru primirea documentelor. De asemenea, in acest moment programarile pentru verificarea autovehiculelor se realizeaza inainte cu 2 – 3 zile, faţa de perioada de 10 –20 de zile cat era pana acum. RAR Cluj ocupa locul I pe tara, exceptie facand Bucurestiul, in ceea ce priveste numarul de masini verificate lunar, aproximativ 4.000.

Related posts

Apostila lui Tise

19/06/2007, 18:28, adaugat de: Antoniu Costin

 

 
 
Sistemul de apostilare a documentelor infiintat anul trecut la Cluj s-a dovedit a fi un succes. Acesta a fost preluat acum de mai multe judete din tara. Sistemul a fost instaurat in prima faza sub forma unui proiect pilot. Insrtitutia prefectului a semnat un protocol intre Ministerul Internelor şi Reformei Administrative si Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului. Prefectul judetului a precizat ca la Cluj, incepand cu data de 1 iulie 2007, în cadrul Biroului pentru Apostila, apostilarea se va realiza în doar doua ore, nu intr-o zi cum se facea pana acum. De asemenea, se va incerca implementarea si in cadrul acestui birou a unui ghiseu unic, pentru achitarea tuturor taxelor aferente, sau constituirea unui ghiseu special la CEC destinat acestor taxe. In momentul de fata, taxa care se plateste pentru apostilarea documentelor este de 25 de lei, iar taxa de urgenta 46 de lei. Prefectul sustine ca aceasta taxa va ramane neschimbata.

Related posts

A inceput “capacitatea”!

18/06/2007, 18:21, adaugat de: Antoniu Costin

 

Emotii si multa, multa agitatie. Cam asa se poate caracteriza starea elevilor care au sustinut examenul de capacitate la Limba si Literatura Romana. Majoritatea sustin ca examenul a fost relativ usor dar evident parerile nu sunt in unanimitate aceleasi. Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean au declarat ca aceasta proba a examenului de capacitate s-a desfasurat in coditii normale iar prezenta elevilor a fost una satisfacatoare, cei inscrisi participand in proportie de 99 la suta. La Colegiul National “George Cosbuc”, examenul de capacitate la limba si literatura romana s-a desfasut normal, nefiind inregistrate incidente. Altfel spus, aici nu s-a copiat! Absolventii claselor a 8-a vor sustine in zilele urmatoare probele la limba materna ,matematica si geografie sau istorie.
 

Related posts

Producatorii agricoli revin la “C.A.P.”-uri?

18/06/2007, 18:18, adaugat de: Antoniu Costin

 

Fermierii trebuie sa se transforme din producatori in comercianti de succes, sustin reprezentantii Directiei Agricole Cluj. Asta ar insemna constituirea unor forme de asociere agricole si de grupuri de producatori. Beneficiile unor structuri de cooperare ar creea un cadru de organizare agricola mai dinamic, iar beneficiile economice ar urma sa fie distribuite proportional in functie de nivelul de interes al fiecarui membru din asociatie. Constituirea asociatiilor agricole, a asociatiilor de producatori este justificata de procurarea in comun a materiilor prime, de procesarea lor, cat mai cu seama de posibilitatea unei strategii de marketing mai elastice. La nivelul judetului Cluj exista un numar de 16 asociatii profesionale, cel mai bine dezvoltat sector fiind cel zootehnic. Directia Agricola si pentru Dezvoltare Rurala Cluj are in vedere posibile parteneriate cu asociatii de producatori din Uniunea Europeana , un precedent existand la Turda, unde o asociatie din Cehia a implementat o ferma de crestere a animalelor.

Related posts

Concurs Foto Cluj4all
Broadway
peste 4700 de obiective pe harta digitala a site-ului

Caricatura Saptamanii

Banca Transilvania
Cluj4All Sports
Studcard
Expo Transilvania - Targul Cadourilor
Oferta Ianuarie
Clujul are suflet