Stirile Zilei

Concurs naţional de idei de dezvoltare rurală sub egida Reprezentanţei Comisiei Europene

05/07/2007, 18:47, adaugat de: Antoniu Costin

Reprezentanţa Comisiei Europene în România lansează concursul naţional de idei de dezvoltare rurală „Descoperă Europa ta”. Provocarea este adresată tuturor localităţilor rurale din România, fermierilor, elitelor rurale, şi investitorilor în aceeaşi măsură, şi urmăreşte identificarea acelor elemente care evidenţiază pregnant specificul local şi care pot fi dezvoltate ca brand-uri de succes.

Proiectele înscrise în concurs trebuie să concretizeze ideea de dezvoltare locală, pornind de la un element de natură economică, socială sau culturală a cărui exploatare poate asigura un viitor prosper pentru toţi membrii comunităţii. Localităţile câştigătoare vor avea ocazia să-şi rafineze ideea, s-o transforme într-un proiect împreună cu investitori experimentaţi, care au la activ realizări recunoscute, şi cu experţi în domeniul marketing-ului, al dezvoltării comunitare şi al finanţărilor.

Concursul se lansează prin intermediul celui de al treilea număr al ziarului „Satul romanesc, sat european”, editat trimestrial de către Reprezentanţa Comisiei Europene în România prin programul său de comunicare, precum şi al seriei de emisiuni TV „Descoperă Europa ta”. Ziarul este distribuit gratuit către toate primăriile din ţară, iar seria de emisiuni TV se difuzează la TVR1, în fiecare duminică, începând cu 1 iulie, în cadrul emisiunii „Viaţa satului”.

Această nouă iniţiativă a Reprezentanţei Comisiei Europene în România vine în continuarea celei lansate de către cea de-a XI a ediţie a Festivalului Filmului European, care a avut loc în luna mai a.c. Este vorba despre găzduirea de către acest eveniment a unui festival al diversităţii culinare europene, având ca scop promovarea acestei diversităţi prin cunoaşterea şi protejarea tradiţiilor culinare populare specifice comunităţilor din spaţiul european, tradiţii ce pot fi transformate în brand-uri locale. In perioada 2007 - 2013, prin Programul de Dezvoltare Rurală administrat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, vor fi disponibile fonduri europene pentru încurajarea acestui tip de proiecte.

Înscrierile în concurs se fac până pe data de 10 august a.c. Evaluarea are loc în luna august şi este făcută de un juriu de experţi în dezvoltare comunitară, dezvoltare rurală, elaborare de proiecte, marketing şi comunicare. Din juriu fac parte reprezentanţi ai Reprezentanţei Comisiei Europene, Grupului de Economie Aplicată, Muzeului Ţăranului Român şi DC Communication. Cele mai bune proiecte vor fi făcute publice în luna septembrie, la TVR. Concursul este derulat de către DC Communication, în parteneriat cu TVR1 (Viaţa Satului), ca parte a strategiei de comunicare a Reprezentanţei Comisiei Europene.

Informaţii suplimentare pe www.infoeuropa.ro
Contact: Alina Jantea, Ioana Speteanu, alina.jantea@dccom.ro, ioana.speteanu@dccom.ro 021-312.38.35

Related posts

Integrala Edmund Husserl la UBB

05/07/2007, 18:44, adaugat de: Antoniu Costin

Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai achiziţionează în beneficiul Bibliotecii Central
Universitare ediţia integrală Edmund Husserl.
Ediţia standard care va fi lansată şi va putea fi consultata la Biblioteca de Studii Germane, a reprezentant cheltuieli în valoare de 8000 de euro.
Achiziţia ediţiei complete a operei unui filosof de prestigiu internaţional constituie o premieră pentru România. In Intreaga operă a filosofului Edmund Husserl mai există aproximativ 30.000 de pagini nepublicate.

Edmund Husserl (n. 8 aprilie 1859, Prosznitz, azi Prostejov/Republica Cehă - d. 26 aprilie 1938, Freiburg im Breisgau), filosof austriac, creatorul fenomenologiei moderne, a jucat un rol hotărâtor în dezvoltarea existenţialismului. Principalul discipol al lui Husserl a fost Martin Heidegger, care a dezvoltat "Fenomenologia existenţială", prin care - ca şi maestrul său - a marcat un nou început în filosofie.

Related posts

Se lanseaza fondul de modernizare pentru dezvoltarea administraţiei publice la nivel local

05/07/2007, 18:39, adaugat de: Antoniu Costin

 

Vineri 06 iulie 2007, începând cu ora 10, Institutia Prefectului Judeţului Cluj în colaborare cu Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative din România, organizează conferinţa judeţeană de lansare a proiectului Fondul de Modernizare pentru Administraţia Publică Locală.

Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Palatului Administrativ din Cluj-Napoca, B-dul 21 decembrie 1989, nr 58 .

La acest eveniment vor participa reprezentanţi ai Unităţii Centrale pentru Reforma Administraţiei Publice, ai Institutiei Prefectului, ai Consiliului Judeţean, precum şi primarii din toate localităţile judeţului.

Proiectul în valoare de 9.210.000 euro (din care 6,900,000 Euro reprezentând contribuţia PHARE şi 2,310,000 Euro reprezentând co-finanţarea naţională de la Guvernul României) face parte din cadrul programelor Phare Ro 2005/017-553.01.03 şi Phare Ro – 2006/018-147.01.03 şi are ca obiectiv continuarea implementării reformei administraţiei publice în domeniul descentralizării şi deconcentrării, în general şi a serviciilor publice, în particular.

Fondul de Modernizare are următoarele priorităţi: creşterea calificării personalului specializat de la nivelul colectivităţilor locale în gestionarea serviciilor publice; introducerea de noi instrumente, proceduri şi mecanisme care să conducă la îmbunătăţirea gestionării fondurilor la nivel local şi mai ales managementul serviciilor publice; dezvoltarea parteneriatului la nivelul comunităţilor locale pentru accesarea în viitor a fondurilor europene.

Fondul de modernizare se adresează autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară. Domeniile în care se vor finanţa proiecte sunt: evidenţa persoanelor, servicii de voluntariat pentru situaţii de urgenţă, alimentarea cu apă şi canalizare, gestionarea deşeurilor solide şi poliţie comunitară.

Miza majoră pentru aderarea României la Uniunea Europeană este aceea de a îmbunătăţi capacitatea administrativă respectând principiile care definesc spaţiul administrativ european: transparenţă, fiabilitate, responsabilitate, previziune, adaptabilitate şi eficacitate.

Related posts

Camerele video instalate pe tronsonul de drum Turda-Cluj au filmat 72 000 de contraventii

04/07/2007, 15:36, adaugat de: Antoniu Costin

Contraventii record si amenzi pe masura pe cel mai periculor tronson de drum din preajma municipiului Cluj-Napoca. Asta au constatat reprezentantii politiei dupa ce au numarat toate abaterile capturate de camerele video amplasate pe drumul european E 60 intre Cluj si Turda. Surprinzator este faptul ca soferii nu au teama de amenzi si nici de pericolele la care se expun. Chiar daca politistii au montat sistemul video de monitorizarea traficului de-abia de o saptamana, soferii au reusit sa comita deja 72 de mii de infractiuni pe tronsonul de drum dintre Cluj si Turda. Viteza este cea mai graba abatere. Soferii nu vor scapa cu una cu doua si vor trebui sa dea socoteala pentru faptele lor. Sistemul de monitorizare al traficului este format din niste camere video amplasate in localitatile Martinesti, Tureni si Copaceni. Acestea identifica numarul de inmatriculare al autoturismului şi contravenţia comisă. 

Related posts

Un nou targ de munca la AJOFM

04/07/2007, 15:33, adaugat de: Antoniu Costin

Agentia judeteana de ocupare a fortei de munca mai pregateste un targ de forta de munca. Nu a trecut inca o saptamana de la incheierea celui mai mare targ organizat pana acum la cluj, pentru Nokia si agentia recidiveaza cu o actiune similara, de data aceasta pentru supermagazinul Careforur. Incepind cu 9 iulie, AJOFM Cluj face inscrieri pentru slujbele scoase la concurs. Lantul francez de hipermarketuri angajeaza 600 de persoane in viitorul amplasament de la Polus Center. Bursa de locuri de munca se va desfasura in incinta Casei de Cultura a Studentilor  Cluj, in perioada 20 iulie – 6 august. Directorul AJOFM Cluj, Daniel Don, a specificat ca persoanele doritoare se pot inscrie la o linie de telefon gratuita ce va fi anuntata in curand. Daniel Don estimeaza ca, o data cu lantul de angajari care se vor face pina la sfirsitul anului in judetul Cluj, rata somajului va scadea de la 2,7%, cit este acum, la sub 2%.

 

Related posts

Concurs Foto Cluj4all
Reclama Ta Aici
peste 4700 de obiective pe harta digitala a site-ului
Caricatura Saptamanii
Editura Dacia
Studcard
Vinograficas
RECOGNOS Romania angajeaza
Clujul are suflet