Nae Caranfil si Radu Gabrea deschid TIFF 2007

 

 

A sasea editie a Festivalului International de Film Transilvania se va desfasura atat in orasul gazda al primelor 5 editii TIFF – Cluj Napoca, cat si in Capitala Culturala Europeana – SibiuTIFF-ul clujean debuteaza in data de 1 iunie cu cel mai recent film al regizorului Nae Caranfil – Restul e tacere, proiectat in avanpremiera in Romania, in timp ce TIFF-ul sibian se deschide pe 4 iunie, “La Cazarma”, in Pavilionul special amenajat din centrul Sibiului, cu o alta premiera romaneasca, filmul lui Radu Gabrea – Cocosul decapitat. Doi regizori din generatii diferite, a caror filmografie a dobandit recunoastere atat in plan national cat si international. Doua filme mult asteptate, doua productii de anvergura, doua titluri romanesti importante care tintesc atragerea publicului roman in salile de cinema. La 5 ani de la cel mai mare succes romanesc de box office al anului 2002, Filantropica, Nae Caranfil revine cu o poveste bazata pe fapte si personaje reale, a carei prima varianta de scenariu a fost scrisa de regizor in urma cu 18 ani.. 
Restul e tacere este un film despre oamenii care au stat in spatele primei productii romanesti de amploare, primul lungmetraj din istoria cinematografiei autohtone – Independenta Romaniei, realizat in 1911. Caranfil s-a incumetat sa reproduca atmosfera de epoca de la 1900, primul platou de filmare “ca la carte” din Romania, cu sute de figuranti, costume de epoca si tot dichisul si a construit o fictiune nuantata despre Romania inceputului de secol. Caranfil spune despre filmul sau ca l-a vazut ca pe “o poveste de dragoste si ura intre artist si producator, intre arta si bani - acest concubinaj pe care regizorul il traieste in fiecare zi.” Marius Florea Vizante il intruchipeaza pe regizorul/artistul Grig Ursaru (in realitate, Grigore Brezeanu), iar Ovidiu Niculescu - pe producatorul Leon Patarascu (in realitate, Leon Popescu), cei doi visatori care au pus pe roate industria de film din Romania 
Cocosul decapitat, o co-productie Romania-Germania, in regia lui Radu Gabrea si Marjan Vajda, spune povestea unor adolescenti a caror maturizare este legata de destinul comunitatii sasesti din Transilvania. Avand la baza best-sellerul pastorului sas Eginald Schlattner, filmat in Sibiu, Medias si Agnita, Cocosul decapitat recompune atmosfera anilor ’40. Filmul are o distributie internationala, cei patru actori principali fiind David Zimmerschied (Germania), Alicja Bachleda-Curus (Polonia), alaturi de actorii romani Ioana Iacob, Axel Mustata si, intr-un rol secundar, Dorel Visan. Cocosul decapitat va fi proiectat si la Cluj in cadrul Zilelor Filmului Romanesc, care vor inchide a sasea editie a festivalului.
TIFF-ul clujean se va desfasura in perioada 1-10 iunie, iar cel sibian in perioada 4-10 iunie

Related posts

Adauga un comentariu

Concurs Foto Cluj4all
Broadway
peste 4700 de obiective pe harta digitala a site-ului

Caricatura Saptamanii

Banca Transilvania
Cluj4All Sports
Studcard
Expo Transilvania - Targul Cadourilor
Oferta Ianuarie
Clujul are suflet