Invitatie la pelerinaj
Cu ocazia Jubileului celei de-a 150-a aniversari a aparitiei Preasfintei Fecioare Maria la Lourdes, celebrat in Biserica Catolica de-a lugul intregului an 2008, dar mai cu seama intre 2-11 februarie, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla Florentin Crihalmeanu, invita in aceasta perioada toti preotii si credinciosii de pe teritoriul eparhiei sa faca pelerinaje in locurile unde exista grote consacrate Preasfintei Fecioare Maria de la Lourdes, pentru dobandirea INDULGENTEI PLENARE (iertarea deplina a tuturor pacatelor).
In mod particular, in zilele de 3 si 11 febr. a.c., PS Florentin va celebra Sfanta Liturghie la bisericile din Parohia Grigorescu, Cluj-Napoca respectiv in parohia din Sangeorz-Bai, unde este pusa la loc de cinste cunoscuta imagine a Neprihanitei Fecioare Maria aparuta in fata micutei pastorite Bernadeta, cum s-a intamplat la Lourdes, in urma cu 150 de ani.
Duminica, 3 febr. a.c., de la ora 10.00, Biserica “Sfanta Maria” din cartierul clujean Grigorescu (B-dul 1 Dec. f.n.) va fi inconjurata de multimea credinciosilor aflati intr-o procesiune, cu oprire de rugaciune in fata grotei Preasfintei Fecioare, adevarata oaza de pace amenajata langa biserica. Programul va continua in incinta lacasului de cult, prin Sfanta Liturghie Arhiereasca ce se va incheia cu o binecuvantare pentru Indulgenta Plenara. Parohia Grigorescu este cea mai numerosa comunitate greco-catolica din Cluj-Napoca, si este pastorita de pr. paroh Marius Crisan. La aceasta celebrare liturgica, pelerinii vor sosi din parohiile clujene si din intreaga Eparhie pentru dobandirea indulgentei plenare, dar mai ales spre a o cinsti pe Maica Vietii si Mama plina de iubire a fiecaruia dintre noi, ceea ce este “rugatoare calda si zid nebiruit, izvor de mila si lumii scapare”1, Preasfanta Fecioara Maria.
In aceeasi zi, duminica 3 febr. a.c., de la ora 9.00, o Sfanta Liturghie festiva, celebrata de Mons. Mihai Todea, Vicar General Eparhial si de Parintii Bazilieni ai Ordinului “Sfantului Vasile cel Mare” (OSBM) impreuna cu Pr. Sperior Provincial, Laurean Daboc, va avea loc in capela calugarilor bazilieni situata la demisol pe str. Gheorghe Lazar, langa care, de asemenea, se afla o cunoscuta grota a Sfintei Fecioare. Este un loc special de evlavie si de rugaciune fierbinte, din perioada persecutiei comuniste. Aici, in locuinta Parintelui Bazilian Silvestru-Augustin Prundus, preoti si credinciosi greco-catolici se intalneau, infruntand ochii vigilenti ai securitatii si celebrau in taina Sfanta Liturghie dar aveau si alte activitati clandestine – rugaciune si meditatii, chiar cursuri de pregatire pentru preotie, tinute de personalitati ale Bisericii Romane Unite.
Grota Sfintei Fecioare de pe str. Gheorghe Lazar - ingrijita si mereu frumos impodobita de ultimul locatar al acestui centru de rezistenta si spiritualitate, pr. G. Ariesan, calugar pe care ceasul persecutiei comuniste l-a gasit la Manastirea Nicula - dovedeste marea evlavie fata de Preasfanta Fecioara Maria de la Lourdes care exista dintotdeauna in Biserica Greco-Catolica.
Printr-un Decret Pontifical, Papa Benedict al XVI-lea acorda credinciosilor indulgenta plenara cu ocazia celei de-a 150-a aniversari a aparitiei Fecioarei Maria la Lourdes: "Pentru a obtine roade mai multe de reinnoita sfintenie din aceasta sfanta aniversare", se arata in decret, "Pontiful Suprem Papa Benedict al XVI-lea a decis sa acorde darul indulgentei plenare credinciosilor sub conditiile obisnuite: spovada sacramentala, impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului si rugaciune dupa intentiile Sfantului Parinte, daca intre 8 decembrie 2007 si 8 decembrie 2008 ei viziteaza sanctuarul marian din orasul Lourdes, Franta”. "Apropiata 150-a aniversare a zilei in care, Preasfanta Fecioara Maria, prezentandu-se in fata Bernadetei Soubirous ca fiind Neprihanita Zamislire, a dorit sa fie ridicat si venerat un sanctuar in locul numit `Massabielle` in orasul Lourdes", se arata in decret, "ne aduce aminte seria nenumarata de minuni prin care viata supranaturala a sufletelor si sanatatea trupurilor au primit mult folos, din bunatatea atotputernica a lui Dumnezeu".
Conform Decretului amintit, indulgenta plenara poate fi, de asemenea, obtinuta de credinciosi, daca intre 2 si 11 februarie 2008-Sarbatoarea Fecioarei Maria de la Lourdes si a 150-a aniversare a aparitiilor, viziteaza, in orice biserica, grota sau loc amenajat, imaginea binecuvantata a Preasfintei Fecioare Maria de la Lourdes, solemn expusa pentru venerare publica, si inaintea imaginii participa la o devotiune mariana, sau cel putin se opresc pentru un timp suficient de lung in rugaciune, incheind cu recitarea rugaciunii Tatal nostru, a Crezului si cu invocarea Sfintei Fecioare Maria.










