Conditii mai drastice pentru accesul pe stadioane
Firmele de paza si protectie vor asigura de acum incolo ordinea publica pe stadioane, iar efectivele de jandarmi vor interveni doar in caz de forta majora, potrivit noii legi referitoare la prevenirea si combaterea violentei in sport. De asemenea, jandarmii vor putea sa le interzica celor care comit infractiuni accesul pe stadion, pe o perioada cuprinsa intre 3 luni si un an. Legea 4 din 9 ianuarie 2008 privind prevenirea si combaterea violentei in sport reduce responsabilitatea jandarmilor. Agentii de paza vor trebui sa urmeze un curs de 30 de zile, iar firmele de protectie sa detina un atestat. Pina acum, 3 societati din Cluj-Napoca au facut demersuri in acest sens. La un meci de fotbal ar fi nevoie de aproximativ 70 de agenti de paza, iar organizatorii sunt singurii responsabili de buna desfasurare a competitiei sportive. Intr-o alta ordine de idei, noua lege inaspreste si conditiile de acces pe stadioane. Suporterii vor fi controlati la singe, iar amenzile vor fi mai mari. De acum incolo, agentii constatatori vor putea sa interzica accesul pe stadion a celor care incalca regulile. Jandarmii vor avea zilele urmatoare intalniri cu liderii galeriilor celor doua echipe de fotbal clujene, CFR si U, pentru a le aduce la cunostinta noul cadru legal.









