Cea de-a 12-a editie a Festivalului de Muzica Electronica Delahoya. Parada anulata!!
Cea de-a 12-a editie a Festivalului de Muzica Electronica Delahoya va avea loc in perioada 30 mai - 1 iunie a.c. pe Aeroportul International Cluj Napoca. Evenimentul va incepe vineri, 30 mai, prin doua petreceri: Main Warm Up party, in clubul Midi si Underground party in clubul Melody. Clubul Midi va gazdui muzica tech-house si minimal ia Melody cea techno si goa trance.
Participantii se vor putea distra pe muzica mixata de DJ-i precum Simon Baker (Marea Britanie), Andy Lee (Frankfurt), Mihai Popoviciu si Kid Kriss (in Midi), ATMA, Darius, Hoyaa si multi altii.
Sambata, 31 mai, incepand cu ora 18.00, vor avea loc DJ-seturi maraton pana la ora 7.00 dimineata.
Printre DJ-ii invitati pe Aeroportul International Cluj-Napoca vor fi: Markantonio (Italia), Philipp M Straub aka Felipe (Austria), Julian (Ungaria), Horace Dan D (Romania), Dj Darius (Romania).
“Din punct de vedere muzical, festivalul de anul acesta va fi un update la ce se intampla acum pe piata muzicii electronice, va fi mult mai mult minimal. Tehnic vorbind, sunetul si luminile vor fi duble fata de anul trecut. Va fi o combinatie intre visual si filmarea propriu zisa a evenimentului”, declara Horace Dan D, organizatorul evenimentului.
Festivalul se va incheia cu un after-party care va avea loc duminica, 1 iunie, tot in clubul Midi cu invitati speciali Junckie si Hawky.
Preturile de intrare pe locatii in cadrul Festivalului DeLahoya din acest an sunt urmatoarele:
Vineri, 30.05.2008 - Warm-up Day:
Midi Club: Pana la ora 00.00 biletul costa 20 lei, iar dupa ora 00.00, pretul este 30 lei
Melody Club: Pana la ora 00.00 biletul costa 10 lei, iar dupa ora 00.00, pretul este 15 lei
Sambata, 31.05.2008 - Main Day:
Aeroport, Pista Est: 25 lei
Duminica 01.06. - Afterday Party:
Midi Club: 10 lei
Posesorii Studcard au reducere 50%.
Parteneri: Consiliul Judetean Cluj, Red Bull
Parteneri media: PRO FM, MTV, Zile si Nopti, Clujeanul, Cluj Express, Ziarul Studentesc
PARADA DELAHOYA ANULATA!!!
Timp de 7 ani de zile, Parada Delahoya a fost parte integranta a Festivalului de Muzica Electronica Delahoya – marca a municipiului Cluj-Napoca. In acest an, autoritatile au consierat ca Parada Delahoya trebuie anulata din urmatorul motiv: Fiind alegeri locale in 1 iunie a.c., din 30 mai a.c., nu se mai face campanie electorala. Autoritatile au anulat tot ce inseamna “manifestatii publice” pentru a nu se crea niciun fel de problema sau pentru a nu se interpreta aceste manifestatii ca facand parte din campania electorala.
Timp de 7 ani de zile, Parada Delahoya era asteptata cu sufletul la gura de fanii muzicii electronice si de curiosi. Mai mult, nu a deranjat pe nimeni si a fost un mod inedit de manifestare a tinerilor iubitori de muzica electronica si house pret de 2 ore pe strazile orasului Cluj-Napoca. Niciodata nu s-au inregistrat pagube si nu au existat probleme de orice natura.
Orase mult mai avansate din toate punctele de vedere precum Zurich, Dortmund, Rio de Janero, Tel Aviv, San Francisco si multe altele, nu doar ca ingaduie astfel de manifestari pentru tineri, ci chiar le sustin, inclusiv financiar, fiind vorba de o manifestare culturala.
ASC Cluj Raving Society se va conforma legii si restrictiilor existente datorate alegerilor si spera ca in anii viitori sa fie sprijinita de catre autoritati in desfasurarea Festivalului Delahoya.








