10 locuinţe au fost construite într-o săptămână!

Între 23-28 iunie 2008, Asociaţia for Humanity a desfăşurat cel mai ambiţios proiect realizat vreodată în : 10 locuinţe au fost ridicate doar într-o săptămână. Acest eveniment excepţional de construcţie a fost posibil datorită implicării Fundaţiei Vodafone România care a susţinut proiectul atât financiar, cât şi prin acţiunea de voluntariat pe şantier a 300 de angajaţi ai companiei Vodafone.

La sfârşitul săptămânii, destinele a 10 familii clujene s-au schimbat radical. De la condiţii improprii de trai şi nepotrivite pentru o viaţă de familie sănătoasă, 30 de membri ai comunităţii clujene, părinţi şi copii, şi-au văzut împlinit în foarte scurt timp visul lor de o viaţă: acela de a avea o locuinţă decentă!

Rude şi prieteni ai familiilor beneficiare, reprezentanţi ai asociaţiei for Humanity din ţară, peste 100 de voluntari aparţinând companiei Vodafone, reprezentanţi ai Fundaţiei Vodafone România şi ai companiei, jurnalişti, au participat cu emoţie vădită la ceremonia de inaugurare a celor 10 locuinţe, sâmbătă, 28 iunie. A fost un adevărat moment de sărbătoare. Cu lacrimi în ochi, dar cu sufletul plin de speranţă şi încredere într-o viaţă mai bună, familiile au păşit pentru prima dată pragul propriei locuinţe, lăsând în urmă un trecut plin de suferinţe şi umilinţe.

“Familiile beneficiare sunt familii pe care, la un moment dat, vânturile vieţii le-au dezrădăcinat. Cu ajutorul organizaţiei şi al voluntarilor, atunci când primesc cheia de la o casă, aceste familii prind din nou rădăcini. Fiecare familie este o familie puternică, dar participarea voluntarilor pe şantiere dovedeşte că nu poţi fi puternic de unul singur. Eşti puternic doar atunci când faci parte dintr-o echipă puternică. Mihail Sadoveanu spunea că poţi să fii om adevărat numai dacă întemeiezi o familie, creşti un copil, zideşti o casă şi sădeşti un pom. Familiile au dovedit că ştiu să crească un copil, cu ajutorul voluntarilor au reuşit să zidească o casă, şi, în semn de mulţumire pentru ajutorul dat, vor sădi un pom sau o floare. Împreună cu casa construită, la fel de importantă este prietenia şi relaţiile stabilite cu oamenii care au venit să ne ajute din întreaga lume. Cuvintele sunt prea sărace ca să le putem mulţumi pentru tot ajutorul, şi am vrea ca Dumnezeau să ne dea putere să putem ajuta şi noi alte familii aflate în nevoie”, sunt cuvintele pe care Liana Rus le-a rostit din partea familiilor beneficiare în cadrul ceremoniei de inaugurare a locuinţelor.

Fundaţia Vodafone România aniversează 10 ani de când este alături de comunitate. În cei 10 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat peste 300 de programe în beneficiul copiilor, bătrânilor, persoanelor cu dizabilităţi şi defavorizate şi al victimelor calamităţilor naturale. Mai mult de 250 de ONG-uri care îşi desfăşoară activitatea în România au fost finanţate de Fundaţie pentru programe integrate de asistenţă socială, sănătate şi educaţie. Pentru a marca aniversarea celor 10 ani, Fundaţia Vodafone România a ales să partenerieze cu Asociaţia for Humanity România pentru construcţia a 10 locuinţe destinate familiilor defavorizate din -Napoca, valoarea proiectului ridicându-se la 240.000 de Euro.

Acesta este al treilea proiect demarat de for Humanity cu sprijinul Vodafone. Prima colaborare a avut loc în luna mai 2007 pentru renovarea de locuinţe în beneficiul familiilor defavorizate din localitatea Oarja, Piteşti. 80 de voluntari Vodafone au participat efectiv la lucrările de renovare a unui fost cămin de nefamilişti unde au amenajat apartamente pentru 11 familii care locuiau în condiţii foarte grele. Povestea prieteniei Vodafone – a continuat în septembrie 2007: la Rădăuţi a fost organizat cel mai mare eveniment de construcţie cu voluntari din Europa, Euro2007Habitat. 27 de case au fost realizate în doar 5 zile. Vodafone a fost partener al acestei aventuri, 4 locuinţe fiind construite cu sprijinul Vodafone.

Related posts

cuvinte cheie: , ,

Adauga un comentariu

Concurs Foto Cluj4all
Reclama Ta Aici
peste 4700 de obiective pe harta digitala a site-ului
Caricatura Saptamanii
Editura Dacia
Studcard
Vinograficas
RECOGNOS Romania angajeaza
Clujul are suflet