U Cluj ramane doar cu un punct in clasament

Şepcile roşii n-au putut opri Rapidul! După trei etape, U Cluj rămâne doar cu un punct în clasament. Pentru universitari, etapa încheiată aseară a prilejuit întâlnirea cu cel mai important adversar de la revenirea in prima liga. Din păcate, atât pentru echipă, cât şi pentru suporteri, U a înregistrat prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon- 1 la 2 în faţa giulestenilor.
 

După un start de partidă amânat de un potop abătut peste oraşul de sub Feleac, jocul a mers spre un final predictibil din punct de vedere matematic: echipa mai titrată a învins! Asta nu fără emoţii, golul victoriei fiind, de fapt, un autogol. Andrei Cordoş a înscris în propria poartă în a doua repriză. Pentru clujeni a marcat Nemanja Iovanovici, în minutul 8, după o centrare a lui Olah. Egalarea a venit 24 de minute mai târziu, prin rapidistul Ştefan Grigorie.

Unul dintre cei mai fericiţi oameni de pe stadion a fost directorul sportiv al echipei bucureştene, fostul internaţional Viorel Moldovan. Ardelean ca origine, acesta nu s-a arătat deranjat de vremea neprietenoasă pe care rapidiştii au găsit-o la Cluj, cel mai important fiind rezultatul. Pentru şepcile roşii, următorul meci va fi la Arad, împotriva unei echipe tot din Ardeal, UTA.

Related posts

Adauga un comentariu

Concurs Foto Cluj4all
Reclama Ta Aici
peste 4700 de obiective pe harta digitala a site-ului
Caricatura Saptamanii
Editura Dacia
Studcard
Cluj4AllWomen
RECOGNOS Romania angajeaza
Clujul are suflet