Sport

Victorie clara pentru baschetbaliste

21/04/2008, 20:07, adaugat de: Antoniu Costin

Victorie clara pentru baschetbaliste. Dupa ce au ratat calificarea in semifinalele campionatului, “U” Trustul CRE s-a impus, fara nici o emotie, in fata celor de la CSM Oradea, cu scorul de 84-40.
Meciul a contat pentru stabilirea locurilor in clasament, iar fetele pregatite de Simona Musat pornesc cu prima sansa pentru ocuparea pozitiei a cincea. Doar primul sfert a fost mai echilibrat, apoi baschetbalistele de la U Trustul CRE au marit ritmul, pe fondul greselilor oradencelor si s-au distantat la 44 de puncte pe final.
Sincron: Andreea Hutanu, baschetbalista “U” Trustul CRE
Cea mai buna marcatoare pentru “studente” a fost Tasha Philips, cu 20 de puncte, urmata de Claudia Pop, cu 16 reusite.

“U” Mobitelco a fost invinsa in deplasare

21/04/2008, 20:05, adaugat de: Antoniu Costin

Decisivul la Cluj. In cel de-al doilea meci al sferturilor de finala, “U” Mobitelco a fost invinsa, in deplasare, de Gaz Metan Medias, cu 89-70. Scorul intre cele doua echipe este acum egal 1-1 iar partida decisiva va avea loc joi in Sala Sporturilor Horia Demian.
La fel ca si in disputa de joi de la Cluj, mediesenii au punctat decisiv de la linia de trei puncte. Atat fostul clujean Tudor Dumitrescu dar si Marianovici au prins o zi de gratie. Elevii pregatiti de Tab Baldwin nu au putut contracara jocul eficient al celor de la Gaz Metan Medias, apararea clujenilor nu a functionat la randamentul scontat. Astfel, soarta ultimei echipe calificate in semifinale se va decide joi in sala sporturilor Horia Demian. Principalii marcatori clujeni au fost Krstanovici cu 18 puncte si Buckman cu 15 reusite, in timp ce de la Gaz Metan s-au remarcat Dumitrescu 27puncte si Bubania cu 20.

O cursa cu multe lectii pentru echipajul Lacatus Mihai / Marian Paun.

18/04/2008, 08:58, adaugat de: Antoniu Costin

Resita, o cursa cu multe lectii.

Raliul Banatului Montan U.C.M. Resita a fost o cursa cu multe lectii pentru echipajul Lacatus Mihai / Marian Paun.

Ei au reusit sa ajunga la linia de sosire dupa un raliu pe care il considera spectaculos si foarte frumos, dar pentru care trebuie sa cunosti foarte bine arta pilotajului. Mihai si Marian au reusit totusi sa stringa 3 puncte aferente locului 6 din clasamentul cupei Dacia, la finalul etapei de la Resita. In acest moment ei au un total de 4 puncte dupa primele doua etape ale Campionatului National de Raliuri Dunlop.

Mihai Lacatus spune insa ca cel mai bine inveti din propriile greseli: “Raliul de la Resita este super spectaculos si mi-a oferit sansa sa vad ce inseamna o suprafata de rulare pe care intilneai de la portiuni uscate, la zone umede sau viraje murdare cu pietris si pamint. Sint multumit pentru ca am reusit sa inchei acest raliu si sa adun cele trei puncte. Din pacate, am facut citeva greseli copilaresti pe care mi le asum. Cred insa ca cel mai bine poti invata din greselile tale. Pentru noi Raliul de la Resita a avut foarte multe lectii, pe care sper ca le-am inteles asa cum trebuie. Imi doresc ca in continuare sa invat cit mai multe in raliurile din acest sezon pentru ca experienta, cred, este strins legata de numarul de kilometri parcursi pe probele speciale. Intr-o oarecare masura lucrurile au mers bine pentru noi doar din punct de vedere al masinii pentru care trebuie sa le multumesc din nou baietilor de la Transilvania Motorsport. Desigur sa nu-i uitam nici pe partenerii mei care ne sustin in continuare: Fibrex, Spider Tuning, Spider Shop, Zozo Car si M.M.”

Calificare istorica - CFR in finala Cupei Romaniei

17/04/2008, 20:29, adaugat de: Antoniu Costin

Calificare istorica. CFR Cluj este aproape de a scrie o noua pagina de glorie in istoria lor de 100 de ani. Aseara, elevii pregatiti de Ioan Andone s-au calificat in finala Cupei Romaniei invingand Dacia Mioveni. In cazul unei victorii, CFR are sansa sa faca eventul, cupa si campionatul. CFR Cluj a trecut de Dacia Mioveni cu scorul de 3-0 dupã “dubla” argentinianului Ruiz, respectiv reusita lui Dani, si isi asteapta azi adversara din finala Cupei Romaniei, care se va alege dintre Unirea Urziceni si Gloria Buzau. Feroviarul Ruiz a contribuit decisiv la calificarea in finala dupa ce tot el a eliminat si Brasovul in “sferturi”. Dubarbier a trimis pe culoar pentru Ruiz, argentinianul executandu-l pe Stanca printr-un sut la coltul scurt dupã numai 26 de secunde. Pe finalul partidei Dani si acelasi Diego Ruiz au semnat o victorie linistitã pentru CFR.

Cel mai tanar pilot roman in WRC

17/04/2008, 20:07, adaugat de: Antoniu Costin

Echipajul Bogdan Stanoiev/Dan Hatigan se va alinia la startul celei de-a sasea etape a mondialului de raliuri, Raliul Italiei, care se va desfasura intre 16 si 18 mai in Sardinia. La cei 23 de ani Bogdan Stanoiev este cel mai tanar pilot roman care participa in WRC, cel putin in istoria moderna a acestui sport. Napoca Rally Team arata astfel ca investeste in viitorul ei ca echipa si in viitorul motorsportului romanesc, sustinerea tinerilor piloti fiind unul dintre obiectivele pe termen lung ale team-ului clujean. Bogdan Stanoiev se va inscrie in Sardinia la grupa A6, la volanul Citroen-ului C2R2, furnizat de Transilvania MotorSport cu care alearga si in Campionatul National de Raliuri. De altfel, avand sustinerea Napoca Rally Team si Transilvania MotorSport, tanarul pilot timisorean va participa in acest sezon la trei etape de WRC, urmand ca anul viitor sa faca un program complet in cadrul Junior WRC.

“Suntem foarte bucurosi pentru aceasta sansa, iar ca obiectiv nu avem altceva decat acumularea de experienta la cel mai inalt nivel si de a vedea efectiv “cu ce se mananca ” acest sport la nivel mondial. Nu avem nici o presiune din partea “sefului” Marco Tempestini, dar

emotiile sunt mari si vom incerca sa avem o evolutie cat mai buna, sa nu inselam increderea cu care am fost investiti. Multumim Transilvania Motorsport si Napoca Rally Team care ne vor sprijini integral la aceasta etapa“ a declarat Bogdan Stanoiev.

Liderul Napoca Rally Team, Marco Tempestini, a confirmat faptul ca nu exista presiune pe umerii colegului sau de echipa: “I-am spus lui Bogdan ca daca e batut cu mai putin de un minut pe proba, inseamna ca merge prea repede. Scopul este sa acumuleze experienta la acest nivel, sa parcurga cat mai multi kilometri in WRC. Bogdan Stanoiev a mers foarte bine anul trecut, merge bine si anul acesta, chiar daca, din pacate, nu l-am vazut pe podium la Resita, din cauza unor probleme tehnice survenite pe ultima speciala. Cu alte cuvinte a confirmat si, firesc, urmatoarea provocare o constituie Campionatul Mondial. Sardinia este un raliu frumos, care-mi place foarte mult, sper ca si lui Bogdan sa-i placa”, a incheiat Tempesta.

Celelalte doua etape de WRC la care va participa echipajul Stanoiev/Hatigan vor fi stabilite in functie de programul Transilvania MotorSport, care asigura materialul de concurs si asistenta in 2008 si 2009 si pentru tanarul pilot italian Franceso Fanari, care alearga in Junior WRC tot cu un Citroen C2R2, precum si, bineinteles, de programul Napoca Rally Team.

Radio Impuls
peste 4500 de obiective pe harta digitala a site-ului
Cluj4AllWomen
RECOGNOS Romania angajeaza
Pensiunea Lara
Clujul are suflet