Abonamente si alte noutati pentruu fanii Universitatea
Clubul Universitatea Cluj a pus de astazi in vanzare abonamente pentru sezonul 2008-2009 al Campionatului Ligii secunde. Astfel, suporterii care doresc sa-si achizitioneze tichete se pot prezenta la stadionul Municipal „Ion Moina”, la sala de presa din vecinatatea tribunei 0, intre orele 13.00 si 17.00.
Cei care vor sa-si cumpere abonamente trebuie sa aiba asupra lor cartea de identitate sau certificatul de nastere. Persoanele cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani vor beneficia de 50 la suta reducere, iar copiii sub 14 ani vor avea acces gratuit in sectorul A, cel din apropierea vestiarelor, in limita locurilor disponibile.
Preturile cartelelor de acces variaza, in functie de sector, intre 50 de lei la peluza si 200 de lei la tribuna 0, sectorul acoperit. Pe de alta parte, conducerea clubului Universitatea a tinut sa se delimiteze de certurile politice aparute in ultima perioada pe tema constructiei viitorului stadion.
www.universitateacluj.ro
“Cerem sprijinul tuturor celor implicati, indiferent de culoarea politica, sa lase la o parte vechile animozitati si sa-si indrepte atentia spre ridicarea unei arene moderne, care sa faca cinste orasului si judetului. Din nefericire, toate aceste lucruri pot avea un efect negativ atat asupra obiectivului nostru, acela de a reveni in cel mai scurt timp in elita fotbalului romanesc, cat si in randul numerosilor suporteri care au pe „U” in suflet”.
Demolarea actualului stadion va incepe in luna noiembrie, iar prima tribuna si gazonul se estimeaza a fi gata in vara anului 2009. in acest caz, sepcile-rosii vor disputa partidele din cadrul campionatului ligii secunde fie la Turda, fie pe stadionul de la Clujana.
Si Clubul Sportiv Universitatea Cluj-Napoca scoate la vanzare abonamente pentru cei mai fideli fani.
In valoare de 100 de lei, abonamentele vor permite accesul la toate meciurile de pe teren propriu ale sectiilor sportive ale clubului, mai putin cele ale echipei de baschet masculin U Mobitelco, pentru care intrarea se plateste separat. Meciurile se desfasoara la Sala Sporturilor „Horia Demian” si in Parcul Sportiv „Iuliu Hatieganu”. Numarul abonamentelor este limitat, fiind puse la dispozitie aproximativ 200 de bucati. Cei care doresc achizitionarea unui abonament vor trebui sa se prezinte personal, cu cartea de identitate sau cu certificatul de nastere la sediul clubului, de pe strada Cardinal Iuliu Hossu, fosta Pavlov, nr. 23, in perioada 11- 19 septembrie, intre orele 12 si 15. Odata cu abonamentul, fiecare suporter va primi cadou un fanion.
Related posts
cuvinte cheie: fotbal, U, Universitatea










