Sistem video de monitorizare radar pe DN1 - Cluj-Napoca - Turda

La data de 28 iunie a.c., a fost dat în funcţiune sistemul video de monitorizare radar a traficului pe drumul european DN 1 E 60, pe tronsonul Cluj-Napoca – Turda
La inaugurare au fost prezenţi prefectul Clujului, domnul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Marius Nicoară, primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc şi reprezentanţii autorităţilor locale beneficiare ale sistemului.
Siguranţa rutieră trebuie tratată ca o problemă integrată de securitate socială, ce nu trebuie lăsată doar în grija Poliţiei, întrucât situaţia nu poate fi ameliorată decât prin efortul comun al tuturor autorităţilor cu atribuţii în domeniu, susţinute de comunităţile locale şi de reprezentanţi ai organismelor non-guvernamentale. La nivelul judeţului Cluj a fost elaborat un Proiect de Siguranţă Rutieră care are ca obiectiv reducerea cu încă 1% a numărului persoanelor decedate şi a răniţilor grav în accidente rutiere produse în judeţul Cluj, având în vedere reducerea acestora cu 13 % în anul 2006 când a fost iniţiat pentru prima dată programul „Stop accidentelor! Viaţa are prioritate!” În urma analizelor efectuate a reieşit că viteza excesivă este principala cauză generatoare de accidente pe drumurile naţionale. De cele mai multe ori, conducătorii auto apasă pedala de acceleraţie fără a se gândi la consecinţe. În perioada 2005-2007, pe tronsonul de drum amintit s-au comis 75 de accidente de circulaţie cu victime.  Dintre acestea, 45 de accidente au avut consecinţe grave fiind soldate de 28 decese şi 30 răniţi grav, iar din cele 30 de accidente catalogate uşoare au rezultat 60 răniţi uşor. Prin amplasarea sistemului de monitorizare a traficului rutier se urmăreşte reducerea numărului accidentelor rutiere, şi implicit a persoanelor decedate şi a celor rănite grav. Astfel, poliţiştii le recomandă conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum şi trafic şi să respecte normele legale În cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, pe strada Albac a fost înfiinţat un Dispecerat, care va prelucra datele şi imaginile trimise de camerele video amplasate în localităţile Mărtineşti, Tureni şi Copăceni.  Va fi identificat numărul de înmatriculare al autoturismului şi contravenţia comisă, proprietarul autovehiculului urmând să primească la domiciliu o invitaţie. În termen de cinci zile acesta va comunica cine a condus autoturismul, urmând ca pe numele şoferului să fie întocmit un proces verbal de contravenţie care va fi trimis prin poştă.

Biroul de presa al IPJ Cluj

Related posts

Adauga un comentariu

Concurs Foto Cluj4all
Reclama Ta Aici
peste 4700 de obiective pe harta digitala a site-ului
Caricatura Saptamanii
Editura Dacia
Studcard
Cluj4AllWomen
RECOGNOS Romania angajeaza
Clujul are suflet