Alcool la volan

În 19 octombrie 2007 ora 20,00 pe str. Traian Vuia din Cluj-Napoca, S. PETRU, de 55 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autoturismul marca marca Dacia 1310, datorită faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, efectuând o manevra de schimbarea direcţiei de mers fără să se asigure a acrosat autoturismul marca Renault condus regulamentar de P. BOGDAN IONUŢ, de 32 ani, din Cluj-Napoca. Din accident a rezultat rănirea uşoară a lui P. DANIELA, de 36 ani, din comuna Apahida şi a minorei P. IRINA, de 4 ani, pasageri în autoturismul marca Renault.

Biroul de presa al IPJ Cluj

Related posts

Adauga un comentariu

Alcool la volan

În 01.07.2007, în jurul  orelor 23,30, în centrul localităţii, în apropierea Căminului cultural Gârbău, a fost depistat  M. Florin de 39 ani, din Cluj-Napoca  care conducea autoturismul marca Volvo proprietate personală.Cu ocazia verificării actelor s-a constatat că M. Florin emana miros de alcool si avea probleme in exprimarea verbala, fiind întrebat acesta a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice şi a condus autoturismul prin localitatea Gârbău, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Huedin pentru recoltare de probe Biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  I-a  fost  reţinut  permisul  de conducere eliberându-i-se dovada .

Related posts

Adauga un comentariu

Alcool la volan

POLITIA MUNICIPIULUI DEJ
Accident usor cu fuga de la fata locului

In 29.05.2007, ora 09,00 pe str. Somcutului din municipiul Dej a avut loc un accident de circulatie.  O autoutilitara Mercedes, dupa ce l-a accidentat pe P. SABIN  de 65 ani din Somcutul Mic, a parasit locul accidentului.  
In urma masurilor intreprinse, autoutilitara a fost gasita pe un drum forestier in padurea Somcut, tot acolo fiind identificat si conducatorul auto T. DUMITRU de 33 ani din Dej, care fiind in stare de ebrietate a parasit locul accidentului.
Accidentul s-a soldat cu ranirea usoara a lui P. SABIN.

POLIŢIA MUNISICPIULUI CLUJ-NAPOCA
Conducere sub influenta alcoolului

In 29.05.2007, la orele 03.50, poliţiştii l-au prins in flagrant pe P. LASZLO, de 50 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autoturismul Dacia 1310, pe strada Calea Turzii din Cluj-Napoca, fiind sub influenta bauturilor alcoolice.
Fiind testat cu aparatul etilotest s-a constatat ca valoarea concentratiei de alcool pur in aerul expirat este de 0,90 mg/litru. Acesta a fost condus la UPU I Cluj unde i s-au recoltat probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei si s-a retinut permisul de conducere .
Susnumitului i s-a intocmit dosar penal si va fi cercetat in continuare pentru comiterea infractiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala.

Biroul de presa al IPJ Cluj

Related posts

Adauga un comentariu

Alcool la volan

POLIŢIA MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA
Depistări –alcool la volan
 
În 28.05.2007, ora 0.10, pe strada Dunării din municipiul Cluj-Napoca, a fost depistat în trafic L. PASQUALE, de 38 de ani, domiciliat în Italia, în timp ce conducea autoturismul marca Ford Fiesta. Fiind testat cu aparatul alcooltest marca Dragger acesta a indicat o valoare de 0,52 ml/l alcool pur în aerul expirat. I s-a asigurat un translator autorizat după care a fost condus la UPU I unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În aceeaşi noapte, la ora 3.00, poliţiştii l-au depistat pe G. RADU VASILE, de 19 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea pe strada Mărăşeşti autoturismul marca Dacia, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
Fiind testat cu aparatul alcooltest marca Dragger acesta a indicat o valoare de 0,71 ml/l alcool pur în aerul expirat
Celor doi li s-au întocmit dosare penale pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Biroul de presa al IPJ Cluj

Related posts

Adauga un comentariu

Concurs Foto Cluj4all
Reclama Ta Aici
peste 4700 de obiective pe harta digitala a site-ului
Caricatura Saptamanii
Editura Dacia
Studcard
Cluj4AllWomen
RECOGNOS Romania angajeaza
Clujul are suflet