| |
Politia Clujeana
25/01/2008, 15:44, adaugat de: Politia Cluj
În cursul anului 2007, pe raza municipiului Cluj-Napoca, au fost înregistrate mai multe fapte de tâlhărie. Suspecţii, având pe faţă cagule intrau în magazine, de unde sub ameninţarea unor arme sustrăgeau banii din casele de marcat.
În urma investigaţiilor şi verificărilor efectuate de către poliţişti, au fost identificaţi patru suspecţi, M. Ovidiu, de 21 de ani, din Cluj-Napoca, C. Ionel Octavian de 24 de ani, din Cluj-Napoca, I. Arnold Marian din comuna Recea Cristur şi G. Adrian, de 19 ani, din Turda.
Cei patru, în grupuri de câte doi sau trei, în perioada martie-decembrie 2007, au pătruns în şase magazine de pe raza cartierului Mănăştur. Tinerii, după lăsarea întunericului, intrau în diferite magazine, având faţa acoperită şi purtând mănuşi şi ameninţau vânzătoarele cu diferite arme, pentru a intra în posesia banilor din casele de marcat.
Ultima faptă a fost comisă în 27 decembrie 2007, când doi tineri au intrat într-un magazin, unul dintre ei având faţa acoperită şi un pistol artizanal în mână şi un altul care tinea un cutit în mână, şi avea faţa descoperită. Sub ameninţarea cu arma a vânzătoarei, au sustras 330 lei.
În urma investigaţiilor poliţiştilor şi cu ajutorul portretului robot întocmit de către specialiştii criminalişti, tinerii au fost identificaţi.
Trei dintre ei, respectiv M. Ovidiu, C. Ionel Octavian şi I. Arnold Marian au fost reţinuţi de către poliţişti pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, al patrulea fiind cercetat în stare de libertate.
În urma probatoriului administrat în cauză, Judecătoria Cluj-Napoca a emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile împotriva lui M. Ovidiu şi C. Ionel Octavian, respectiv 19 zile împotriva lui I. Arnold Marian, dispunând de asemenea cercetarea în stare de libertate pentru tăinuire a lui G. Adrian.
Sumele sustrase de tineri variau între 200 lei şi 2.400 lei, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 3800 lei.
În urma continuării cercetărilor de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Cluj-Napoca, aceştia au stabilit ca suspecţi de comiterea unei tâlhării în data de 23.12.2006 ca fiind C.Ionel, de 23 de ani si M. Ovidiu, de 21 de ani.
Cei doi, la data de 23.12.2006, orele 19.52, mascaţi, au întrebuinţat violenţe fizice şi ameninţări cu un cuţit şi un pistol artizanal pentru sustragerea sumei de 4.500 lei şi a mai multor tichete de masa in valoare de 500 lei, din incinta unui magazin din Cluj-Napoca.
În cauză s-a început urmărirea penală la data de 21.01.2008, fiind confirmată de către procurorul de supraveghere faţă de cei doi suspecţi, urmând a se administra probatoriul în vederea finalizării dosarului de cercetare penală.
În prezent, cei doi se află în Arestul I.P.J.Cluj pentru comiterea unui număr de 6 infracţiuni de tâlhărie cu acelaşi mod de operare în perioada martie-decembrie 2007 împreună cu I. Arnold Marian şi G. Adrian.
Biroul de presa al IPJ Cluj
Related posts
categorie: Actualitate fara comentarii | trimite prin e-mail
| trimite pe yahoo messenger
25/01/2008, 15:39, adaugat de: Politia Cluj
Actiune Copaceni
Prin apelul unic de urgenţă 112 am fost sesizaţi despre împuşcarea mai multor câini pe raza localităţii Copăceni. Lucrător din cadrul Postulului de Poliţie Sănduleşti s-a deplasat în baza sesizării la faţa locului, moment în care activitatea a încetat.
Având în vedere cele sesizate, poliţiştii au trecut la efectuarea de verificări în legătură cu legalitatea acţiunii.
Din declaraţiile persoanelor implicate în incident a reieşit următoarea stare de fapt :
La data de 13.12.2007, în urma sesizării mai multor cetăţeni, Primăria Sănduleşti a solicitat printr-o adresă fermei de animale din Copăceni să ia cât mai urgent soluţii de supraveghere a câinilor lăsaţi liberi în incinta fermei în vederea evitării pericolului de atac (muşcătură) la care sunt expuse persoanele care se deplasează pe drumul din zonă.
La data de 08.01.2008 mai mulţi cetăţeni din Copăceni au reclamat Primăriei că au fost atacaţi de către câini fără stăpâni şi că nu se pot deplasa în siguranţă pe drumurile din comună, fără a fi într-un mijloc de transport din cauza acestor atacuri, fiind în pericol în special copiii în drum spre şcoală.
La aceeaşi dată, 8 ianurie a.c., în jurul orelor 20,00, V. Lina, de 58 de ani, din Sănduleşti, în timp ce se afla cu fiica sa V. Elena, de 35 de ani, la domiciliu, au auzit gălăgie, au ieşit în curte şi au văzut că unul din cei patru câini proprietate, sângera în zona gurii. V. Elena a rămas în curte pentru a verifica condiţiile în care a fost rănit câinele, fiind atacată de către o vulpe, care a muşcat-o în zona gambei, provocându-i şi zgârieturi pe picior. Despre acest incident a fost informat primarul comunei. În aceaşi seară, la ora 21,00, V. Lina în timp ce se deplasa spre magazia de lemne a fost atacată de către o vulpe, reuşind să se apere aruncând mai multe obiecte în direcţia acesteia. In prezent V. Elena e internata la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj.
Toti cei patru căini au fost răniţi de vulpe, trei dintre aceştia au ramas în gospodărie, celălalt părăsind curtea după ce a fost agresat. De asemenea a fost rănit în zona pieptului şi a capului de către vulpe şi un cal din gospodărie.
In 9 ianuarie a.c., la domiciliul familiei, medicul veterinar de la CSV Sănduleşti a eutanasiat cei trei câini care erau infectaţi cu rabie. De asemenea a stabilit că urma să fie eutanasiat ulterior şi calul .
Primarul comunei Sănduleşti, în calitate de preşedinte al comitetului antiepizootologic Sandulesti, a solicitat AVPS Potaissa Turda, organizarea pe raza comunei Sănduleşti (fondul de vanatoare 37 Turda) a unei vânători în interesul sănătăţii şi securităţii publice, conform Regulamentului privind organizarea şi practicarea vânătorii, aprobat prin Ordinul nr. 71 din 2005 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
La baza organizării vănătorii a stat si solicitarea Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Cluj, adresata AVPS Potaissa Turda de a lua masuri pentru a ucide caini fara stapan deveniti agresiv, in speta cainele lui V. Lina, in cadrul programului de masuri cu privire la combaterea rabiei.
În acest sens a fost emisa la data de 9 ianuarie a.c., o autorizatie de vanatoare pentru fondul nr. 37 Turda, pentru impuscarea cainilor fara stapan si a vulpilor suspecte de rabie.
Pe baza autorizatiei respective, o echipa de patru vanatori, condusa de catre directorul AVPS Potaissa, s-a deplasat pe fondul de vanatoare. În urma verificărilor la aproximativ 250 m de localitatea Copaceni, deasupra fermei zootehnice, au gasit o vulpe cu comportament nefiresc in deplasare retinuta de o haita de caini fara stapan.
Conducatorul acţiunii a dispus incercuirea zonei, au asigurat protectaţia personalului şi au deschis foc înspre animale. În momentul inceperii actiunii vulpea s-a retras catre satul Sandulesti, comuna Sănduleşti.
Au fost impuscati şase caini fara stapan din haita respectiva, unul dintre ei a fost doar ranit si s-a retras la marginea satului Copaceni, unde a incercat sa muste o localnică, după care s-a adapostit in curtea lui A. Vasile, care se afla in curte impreuna cu sotia si cei trei copii minori si care a solicitat vanatorilor sa impuste cîinele intrucat devenise foarte agresiv.
În jurul orei 17,00 vulpea semnalata a fost urmarita si impuscata in apropierea fermei zootehnice fiind ridicata si transportata la DSVSA Cluj, iar la data de 11 ianuarie a.c. a fost confirmat diagnosticul de rabie.
Din declaraţiile părţilor implicate a reieşit că a fost un singur caine impuscat in sat, că pe timpul desfăşurării acţiunii nu a fost pusă în pericol viaţa vreunei persoane, iar actiunea de vanatoare a fost efectuata in conformitate cu prevederile Legii nr. 407/2006, fiind determinata de focarul de rabie, locuitorii comunei Sandulesti fiind in pericol de a fi contaminati cu o boala infectioasa.
Biroul de presa al IPJ Cluj
Related posts
categorie: Actualitate fara comentarii | trimite prin e-mail
| trimite pe yahoo messenger
25/01/2008, 15:38, adaugat de: Politia Cluj
La data de 10 ianuarie a.c., în prezenţa inspectorului general al Poliţiei Române, chestor de poliţie Gheorghe Popa, a prefectului judeţului Cluj, domnul Călin Platon, a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius Nicoară şi a preşedintelului ATOP Cluj, domnul Mircea Moroşan, precum şi a reprezentanţilor armelor din MIRA, s-a desfăşurat şedinţa de evaluare a activităţii Poliţiei Clujene în anul 2007. Pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică pe raza de competenţă poliţiştii clujeni au manifestat angajament şi spirit de iniţiativă în vederea asigurării unei munci de calitate, eficientă şi utilă comunităţii, obiectivele prioritare fiind îmbunătăţirea calităţii serviciului poliţienesc, creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţeanului şi reducerea fenomenului criminalităţii. Activitatea desfăşurată a urmărit creşterea capacităţii operaţionale a structurilor proprii prin îmbunătăţirea dotării cu mijloace de transport şi mijloace specifice de investigare criminalistică. Având sprijinul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, al Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al autorităţilor publice locale, au fost realizate investiţii importante :
realizarea şi inaugurarea investiţiei „Modernizare punct acces nr.1” de la sediul inspectoratului;
reamenajarea locaţiilor destinate Consiliului de conducere şi sălii de şedinţe a inspectoratului;
finalizarea investiţiei la noul sediu al Poliţiei Municipiului Gherla
modernizarea şi dotarea sediului Secţiei 7 Poliţie
implementarea sistemului GPRS de accesare şi verificare a persoanelor în bazele de date naţionale; acesta permite echipajelor de poliţie aflate în teren să acceseze Reţeaua de Comunicaţii Voce şi Date (RCVD) a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative direct de pe calculatorul (8 laptop-uri) instalat în maşina de poliţie.
În ceea ce priveşte combaterea criminalităţii :
În anul 2007 infracţiunile sesizate au înregistrat o creştere cu 5,8% faţă de 2006, cele constatate o creştere cu 9%, iar la cele soluţionate creşterea este de 7 % faţă de anul 2006. Au fost cercetate cu 11% mai multe persoane, iar numărul persoanelor prinse în flagrant a crescut cu 173.
În ceea ce priveşte infracţiunile cu autori necunoscuţi, au fost sesizate cu 620 mai puţine faţă de anul 2006, fiind soluţionate cu 393 mai multe. La dosarele soluţionate prin identificarea autorilor s-a înregistrat o creştere de 104 dosare.
În domeniul investigării fraudelor au fost constatate cu 20% mai multe infracţiuni de natură economico-financiară, fiind cercetate cu 3% mai multe persoane faţă de anul 2006.
Diminuarea criminalitaţii stradală a reprezentat o preocupare a poliţiştilor clujeni. Astfel, am înregistrat cu 487 astfel de fapte mai puţine, scăderea materializându-se în special în ceea ce priveşte infracţiunile de mare violenţă: omor 0 faţă de 2 în 2006, tentativă de omor 2 faţă de 6 în 2006, lovituri cauzatoare de moarte 0 faţă de 3, viol 2 faţă de 8, tâlhărie 63 faţă de 109. Au scăzut şi infracţiunile de furt : 1306 faţă de 1715, furt din auto cu 108 mai puţine, furt de auto cu 16 mai puţine, furt din societăţile comerciale cu 160 mai puţine.
Criminalitatea juvenilă a scăzut cu 7%, de asemenea măsurile întreprinse pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise în zona şcolilor au condus la diminuarea cu 54,7% a acestui gen de fapte.
În ceea ce priveşte cercetarea penală, au fost soluţionate 14758 dosare penale, cu 13% mai multe ca în 2006, 37 dosare complexe din care 28 economice şi 9 judiciare.
Siguranţa traficului rutier – Au fost organizate 1617 acţiuni, în urma cărora s-au constatat 673 infracţiuni şi au fost aplicate 158489 sancţiuni contravenţionale, din care 70179 pentru viteză, 12642 pentru nefolosirea centurii, 667 pentru conducerea sub influenţa alcoolului, pietonilor le-au fost aplicate 6300 sancţiuni, iar bicicliştilor, motocicliştilor şi căruţaşilor 3288 sancţiuni. S-au reţinut 4947 permise de conducere cu un plus de 2081 faţă de 2006.
S-au produs 279 (+78) accidente grave, soldate cu 100 (+14) persoane decedate şi 258 (+89) persoane rănite grav.
Pentru anul 2008 au fost identificate următoarele priorităţi :
• Asigurarea unui climat de siguranţă pentru cetăţeni prin menţinerea trendului descendent a infracţiunilor sesizate
• Mărirea procentului de soluţionare a cauzelor penale cu autori cunoscuţi şi a celor cu autori necunoscuţi
• Reducerea numărului de accidente rutiere cu consecinţe grave
• Combaterea cu fermitate şi în mod consecvent a infracţiunilor comise în domeniul proprietăţii intelectuale şi a drepturilor de autor
• Intensificarea acţiunilor şi verificărilor în domeniul armelor, explozivilor şi substanţelor toxice
• Demararea investiţiilor pentru realizarea laboratorului ADN, modernizarea şi dotarea Serviciului Criminalistic în vederea creditării RENAR.
• Iniţierea împreună cu autorităţile publice locale a proiectului de monitorizare radar a traficului rutier pe DN1E60, tronsonul de drum Cluj-Napoca - limită judeţ Bihor.
• Demararea proiectului „Academia de Poliţie pentru Cetăţeni”, având ca scop pregătirea antiinfracţională a populaţiei în vederea reducerii victimizării.
Toate obiectivele realizate în cursul anului trecut de către poliţişti au beneficiat de sprijinul comunităţii şi autorităţilor publice locale, cărora le mulţumim.
Dezideratul nostru este de a oferi un serviciu poliţienesc de calitate cetăţeanului prin plasarea acestuia în centrul preocupărilor noastre.
Biroul de presa al IPJ Cluj
Related posts
categorie: Actualitate fara comentarii | trimite prin e-mail
| trimite pe yahoo messenger
29/11/2007, 16:03, adaugat de: Politia Cluj
În data de 2 decembrie 2007, începând cu ora 20.30, pe stadionul « Dr. Constantin Rădulescu » se va disputa partida de fotbal între reprezentativele celor două echipe de fotbal clujene din Liga I de Fotbal .
Pentru ca această partidă de fotbal să se desfaşoare în condiţii optime de ordine şi siguranţă, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj va intreprinde o serie de măsuri suplimentare, prin angrenarea a 175 poliţişti, dintre care 150 de siguranţă publică şi investigaţii criminale şi 25 de lucrători de poliţie rutieră.
Poliţiştii vor avea în vedere:
menţinerea ordinii şi siguranţei publice în zonele adiacente stadionului, precum şi pe principalele trasee de afluire şi defluire a suporterilor la şi de la stadionul din str. Gruia
premergător desfăşurării partidei de fotbal, în conformitate cu Legea 61/1991 art. 2, pct. 22 (cu modificările ulterioare) şi Legea 60/1991 art. 15, pct. C, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice se vor lua măsuri pentru atenţionarea agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în zona adiacentă stadionului, ca înainte şi pe timpul desfăşurării meciului, să nu comercializeze băuturi alcoolice;
luarea unor măsuri suplimentare pentru protecţia fizică a cetăţenilor, a imobilelor, obiectivelor şi agenţilor economici aflate pe traseele de afluire – defluire ale suporterilor;
atenţionarea, avertizarea şi destrămarea grupurilor de persoane cu conduită violentă atât verbală cât şi fizică;
identificarea şi sancţionarea contravenţională sau după caz, cercetare penală, a persoanelor care încalcă prevederile legale sub orice formă;
măsuri preventive de combatere a actelor de comerţ ilicit în zona caselor de bilete şi în zona stadionului ;
măsuri de prevenire şi combatere cu fermitate a înşelăciunilor comise prin diferite moduri de operare, acostărilor de persoane, furturilor din poşete sau din buzunare, furturilor de şi din auto şi de prevenire a comiterii altor infracţiuni a căror soluţionare sunt de competenţa poliţiei şi care se pot produce în zona aferentă stadionului;
măsuri de menţinere a ordinii şi siguranţei publice pe principalele linii de transport în comun, care duc spre stadion, în perioada afluirii şi defluirii spectatorilor;
Serviciul Poliţiei Rutiere va urmări:
fluidizarea traficului rutier şi pietonal în zona centrală, în zona adiacentă stadionului şi pe principalele artere de circulaţie ce converg spre stadion;
Biroul de presă al IPJ Cluj
Related posts
categorie: Actualitate fara comentarii | trimite prin e-mail
| trimite pe yahoo messenger
29/11/2007, 15:54, adaugat de: Politia Cluj
În 28 noiembrie 2007, lucrătorii Biroului Poliţiei Rutiere au dispus începerea urmăririi penale împotriva lui P. IOAN, de 51 de ani, din municipiul Turda, pentru săvârşirea infracţiunii de ,,conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o alcoolemie peste limita legală”, faptă prev. şi ped. de art. 87, alin. 1 din OUG 195/2002M. Acesta la data de 29.10.2007, orelor 2100, a condus autoturismul marca Dacia pe strada Macilor din Turda, în timp ce avea în sânge o alcoolemie de 2,20 gr0/00. Conducătorul auto este cercetat în stare de libertate.
Biroul de presă al IPJ Cluj
Related posts
categorie: Politia Rutiera fara comentarii | trimite prin e-mail
| trimite pe yahoo messenger
|
|
|