13 persoane trimise in judecata pentru infractiuni economice
În cursul anului 2006, lucrătorii specializaţi în combaterea infracţiunilor din sfera macrocriminalităţii economico-financiare din cadrul BCCO Cluj au obţinut date şi informaţii privind un mod de operare în comiterea unor fraude în dauna unităţilor bancare de pe raza de competenţă.
Sub conducerea şi îndrumarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Cluj cercetările şi activităţile investigative specifice derulate în cauză au condus la identificarea unui grup infracţional organizat, specializat în obţinerea de credite bancare în mod fraudulos uzând de documente falsificate.
Astfel, în perioada 2005 –2007, numiţii S. S. P., de 37 de ani, dispecer la Corpul Gardienilor Publici Cluj, K. C., de 30 de ani, fără ocupaţie, C. A., de 39 de ani, agent de pază la Corpul Gardienilor Publici Cluj şi C. A. E., de 34 de ani, fără ocupaţie au constituit un grup infracţional organizat.
Cei în cauză au racolat diverse persoane fizice şi le-au propus să le faciliteze obţinerea unor credite bancare pentru nevoi personale la diverse bănci comerciale de pe raza mun. Cluj-Napoca.
De asemena le-au întocmit şi documentaţia necesară pentru obţinerea acestora, în schimbul unor procente stabilite pentru fiecare caz în parte din sumele astfel obţinute.
Persoanele vizate, care au fost racolate şi atrase în mecanismul infracţional erau din categoria celor care nu îndeplineau condiţiile legale pentru obţinerea unor credite bancare (nu aveau un loc de muncă stabil, nivelul veniturilor era scăzut, etc.).
Pentru inducerea în eroare a funcţionarilor bancari, susnumiţii au falsificat adeverinţele de venit şi cărţile de muncă ale solicitanţilor creditelor, în perioada 2005 – 2007 fiind obţinute în acest mod credite bancare în sumă de aproximativ 200.000 RON de la un număr de 12 bănci comerciale de pe raza mun. Cluj-Napoca.
Creditele obţinute în acest mod variau ca plafon între 8.000 RON şi 1.500 RON şi vizau pachetele de credite pentru nevoi personale.
Pentru comiterea faptelor menţionate au fost trimise în judecată un număr de 13 persoane, din care două în stare de arestare preventivă, în sarcina acestora reţinându-se săvârşirea infracţiunilor de:
-iniţierea unui grup organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. şi ped. de art.8 din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 18 din Legea nr. 508/2004;
-complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 26 C.pen., rap. la art. 215 alin. 1,2,3 C.pen., cu 41 alin. 2 C.pen.;
-fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 288 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen,
-fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 290 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
La data de 24.05.2007, DIICOT – Biroul Teritorial Cluj a definitivat cercetările şi a întocmit rechizitoriul cu propunere de trimitere în judecată.
BCCO Cluj








