| |
Politia Clujeana
25/01/2008, 16:02, adaugat de: Politia Cluj
Stimaţi conducători auto
Traficul în judeţul Cluj va fi supravegheat şi în acest sfârşit de săptămână cu aparate radar. În municipiul Cluj-Napoca vor fi supravegheate principalele artere, acele „puncte negre” unde conducătorii auto pot dezvolta o viteză mai mare de deplasare : Calea Mănăştur, Calea Floreşti, Calea Turzii, Calea Dorobanţilor, Str. Observator, Str. Corneliu Coposu, Str. Maramureşului, strada Fabricii, strada Moţilor, str. Traian Vuia, str. Aurel Vlaicu, B-dul 1 Decembrie 1989, însă vor fi luate măsuri de supraveghere şi fluidizare a traficului şi pe celelalte străzi din oraş.
În judeţ vor fi amplasate radare pe următoarele drumuri europene:
D.N.1 E 60 : localităţile Feleacu, Vâlcele, Mărtineşti, Tureni, Copăceni, Floreşti, Gilău, Căpuş
D.N. 1 F : localităţile Baciu, Mera, Rădaia, Sânpaul
D.N. 1 C : localităţile Apahida, Sânnicoara, Jucu, Răscruci, Bonţida
Poliţia Rutieră le reaminteşte conducătorilor auto să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului. De asemenea, este absolut necesar să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare.
În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza precipitatiilor, folosirea luminilor de către ceilalţi şoferi reduce riscul producerii unor accidente cauzate de neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi lunetei maşinii, care trebuie să funcţioneze impecabil.
Un alt fenomen cu care şoferii se pot confrunta în aceste zile este ceaţa. Amintim faptul că toţi conducătorii auto sunt obligaţi prin lege ca în asemenea condiţii să utilizeze luminile de întâlnire şi de ceaţă (dacă prin construcţie autovehiculul este prevăzut şi cu proiectoare de ceaţă).
Reamintim obligaţia conducătorilor de vehicule să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi sau 50 de km/h în afara localităţilor, când vizibilitatea datorata conditiilor meteo este sub 100 de metri sau carosabilul este acoperit de zapada sau polei. Această viteză permite oprirea în condiţii de siguranţă, atunci când apare o situaţie de pericol. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.
DRUM BUN!
Biroul de presa al IPJ Cluj
categorie: Politia Rutiera fara comentarii | trimite prin e-mail
| trimite pe yahoo messenger
25/01/2008, 15:52, adaugat de: Politia Cluj
Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere au acţionat în cursul acestei dimineţi pe arterele din municipiul Cluj-Napoca în vederea creşterii gradului de siguranţă al participanţilor la trafic. S-a avut în vedere în special combaterea principalelor două cauze generatoare de evenimente rutiere grave, respectiv neacordarea de prioritate pietonilor şi traversarea neregulamentară a pietonilor. De la începutul anului în judeţul Cluj au fost comise 43 de accidente rutiere, soldate cu 2 morţi, 14 răniţi grav şi 43 de răniţi uşor. Din totalul de accidente, doar în municipiul Cluj-Napoca s-au comis 11 accidente de circulaţie urmare a neacordării de prioritate de trecere pietonilor şi 7 accidente de circulaţie din vina pietonilor care au traversat neregulamentar.În mai puţin de două ore, poliţiştii au aplicat 31 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2000 lei. Poliţiştii de la rutieră au sancţionat 15 pietoni neregulamentari şi 16 conducători auto, 9 dintre aceştia rămânând şi fără permis de conducere pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor. Acţiunea poliţiştilor va continua şi în cursul după amiezii, aceştia luând totodată şi măsuri de fluidizare a traficului şi crearea condiţiilor optime pentru deplasarea în siguranţă a participanţilor la trafic, fie ei pietoni, biciclişti sau conducători auto. Mulţumim reprezentanţilor presei locale care ne-au sprijinit în mediatizarea aspectelor negative din traficul clujean, scopul acestor acţiuni fiind acela de conştientizare a tuturor participanţilor la trafic privind pericolele la care se expun prin nerespectarea prevederilor legale şi reducerea numărului de accidente rutiere.
ooOOOoo
Stimaţi conducători auto, Poliţia Rutieră vă recomandă să respectaţi întocmai normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule! Pentru a evita producerea unor accidente nedorite, le recomandăm conducătorilor să reducă viteza în apropierea trecerilor de pietoni şi să oprească atunci când pietonii s-au angajat în traversare.
De asemenea, PIETONII sunt sfătuiţi să traverseze drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce s-au asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul; Stimaţi pietoni, nu vă angajaţi în traversarea străzi în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii; Fiţi responsabili întotdeauna când traversaţi strada! Comportamentul dumneavoastră în calitate de pieton are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!
VIAŢA ESTE NEPREŢUITĂ – ACORDAŢI-I PRIORITATE!
Biroul de presa al IPJ Cluj
categorie: Politia Rutiera fara comentarii | trimite prin e-mail
| trimite pe yahoo messenger
25/01/2008, 15:48, adaugat de: Politia Cluj
Poliţiştii gherleni au acţionat pe raza de competenţă în vederea realizării unui climat de ordine şi linişte publică. Au legitimat 44 persoane, au verificat 6 vânzători ambulanţi, 7 societăţi comerciale, 13 căruţaşi şi au controlat 36 de autovehicule.
În urma controalelor efectuate au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 400 lei şi au constatat 2 infracţiuni.
*Poliţiştii l-au surprins în flagrant pe K. Petru Honorius de 17 ani, din municipiul Gherla, care a sustras dintr-un magazin 12 paleti, în valoare de 1200 lei, prejudiciul fiind recuperat în întregime. Celui in cauza i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fapta prev. si ped. de art. 208 alin 1, art.209 alin 1, lit. e din Cod Penal.
*A fost depistat V. Vasile Lucian, de 33 ani, din municipiul Gherla, care a condus autoturismul proprietate personală, în stare de ebrietate. Cu ocazia testarii acestuia cu aparatul alcooltest s-a stabilit că avea o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul municipal Gherla unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 87 alin 1din OUG 195/2002.
Biroul de presa al IPJ Cluj
categorie: Actualitate fara comentarii | trimite prin e-mail
| trimite pe yahoo messenger
25/01/2008, 15:47, adaugat de: Politia Cluj
In 24.01.2008, poliţiştii gherleni au început urmărirea penală privind săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă, faptă prev. şi ped. de art. 214, alin. 1 Cod Penal, suspect fiind M. Andrei Bogdan, din municipiul Gherla, angajat al unei societăţi comerciale cu punct de lucru în Gherla. Acesta în cursul lunii octombrie 2007, a gestionat cu rea credinţă bunurile aflate în gestiune, creind un prejudiciu societăţii de 1.298,99 lei. M. Andrei Bogdan este cercetat în continuare în stare de libertate.
Biroul de presa al IPJ Cluj
categorie: Actualitate fara comentarii | trimite prin e-mail
| trimite pe yahoo messenger
25/01/2008, 15:46, adaugat de: Politia Cluj
La data de 24.01.2008, agenţii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, Secţia I Poliţie, l-au depistat în jurul orei 15,30, în Piaţa Mihai Viteazul, pe M. EUGEN, de 34 ani, din Cluj-Napoca, care oferea spre vânzare o icoană. În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că aceasta fusese sustrasă cu puţin timp în urmă din incinta unei biserici din municipiul Cluj-Napoca. Bărbatul profitase de faptul că uşa bisericii era deschisă şi că nu se afla nicio persoană în preajmă, astfel că a sustras din interior o icoană reprezentând-o pe „Cuvioasa Paraschiva”.
Bunul găsit asupra suspectului a fost predat preotului bisericii.
Biroul de presa al IPJ Cluj
categorie: Actualitate fara comentarii | trimite prin e-mail
| trimite pe yahoo messenger
|
|
|